Suspiciuni risipite în minutul 92 3


FCM Reşiţa – Vulturii Lugoj 3-2 (1-1)

resita lugoj 1Campionatul Ligii a III-a se apropie de sfârşit, lupta pentru evitarea retrogradării e poate mai acerbă ca niciodată şi poate tocmai de aceea înaintea meciului de vineri, 24 mai, din etapa a XXV-a, penultima, dintre FCM Reşiţa şi Vulturii Lugoj, au circulat tot felul de zvonuri cu privire la un „aranjament” între cele două echipe, o „înţelegere” care ar fi ajutat formaţia timişeană şi ar fi îngropat definitiv Caransebeşul, dacă gugulanii n-ar fi reuşit o victorie în deplasare, la Pandurii Târgu Jiu.

Întreg meciul a avut o desfăşurare ciudată, dacă se poate spune aşa, şi asta fiindcă, în pofida aşteptărilor, reşiţenii au deschis scorul foarte repede, în minutul 4, la o fază în care Fedor a tras puternic de la 25 de metri, mingea a fost deviată cu capul de un fundaş al oaspeţilor, portarul lugojean Rusu a ezitat, a scăpat mingea în faţă, iar Costescu, pe fază, a împins-o în poartă cu latul, de la 3 metri. Parcă descumpăniţi de uşurinţa şi rapiditatea cu care au marcat, gazdele au făcut pasul înapoi, dându-le posibilitatea lugojenilor să facă legea în teren.

Pe acest fond, era o chestiune de timp cât va mai rezista reduta gazdelor, iar ea a cedat în minutul 32, după un corner bătut de Buliga, de pe partea dreaptă, mingea, respinsă cu capul dintr-un buchet de jucători, a ajuns la Steop, care, de la 8 metri, a trimis-o, puternic, în poartă.

Nici debutul reprizei secunde nu a adus vreo schimbare, oaspeţii jucând cu dezinvoltura pe care ţi-o dă evoluţia pe teren propriu. În urma unei astfel de faze prelungite de atac, în minutul 53, Stoica a expediat un şut bun de la 14 metri, scos de sub bară în ultimul moment de portarul reşiţean Haidău. În urma executării loviturii de colţ, „centralul” partidei, Marian Bordean, a văzut un henţ în careu la Pitaru şi a dictat penalty. Degeaba i-au arătat reşiţenii arbitrului nasul spart al lui Pitaru, după duelul cu Mânecan, aşa cum zadarnice au fost toate protestele gazdelor. Marian Bordean a rămas ferm pe poziţie, penalty-ul fiind transformat de Stoica, acesta trăgând jos, în drepta lui Haidău, care plecase în stânga.

S-a putea ca acesta să fi fost declicul de care aveau nevoie reşiţenii, e greu de spus, cert este că din acel moment băieţii antrenaţi de Sandu Roco au început să joace aşa cum probabil ar fi trebuit s-o facă de la început.

Presiunea gazdelor s-a concretizat, în cele din urmă, în minutul 82, când reşiţenii au beneficiat de o lovitură liberă de pe partea dreaptă, de undeva de la 30 de metri, mingea centrată de Costescu fiind deviată până la Staicu, care, de la 12 metri, a reluat-o, fără preluare, în plasa porţii apărate de Rusu.

Reduta lugojeană a cedat pentru ultima oară în cel de al doilea minut de prelungire, când Dutciuc a obţinut un corner pe dreapta, Fedor a executat lovitura de colţ, mingea, deviată, a ajuns la Costescu, care a reuşit să-l învingă pe Rusu, să aducă cele 3 puncte în curtea Reşiţei, şi, cel mai important, să risipească suspiciunile care, până în minutul 60, au planat, poate, asupra acestei partide.

Sorin ROGOZ


3 gânduri despre “Suspiciuni risipite în minutul 92

  • Petru Fuchs

    Un merit de necontestat in victoria rossonerilor il are galeria care a „impins„ gazdele spre cucerirea celor trei puncte! Resita nu putea repeta ispravile miticilor de la Steaua si Dinamo!

  • Petru Fuchs

    Nu cred ca mai exista in lume vreo publicatie cat de cat onorabila care in cadrul unei cronici de la un meci de fotbal sa nu publice echipele care au jucat!! Vezi expressdebanat, caon, argument,7 zile!!! Am activat 35 de ani in jurnalistica sportiva dar niciodata nu am uitat de adevaratii actori – JUCATORII!

  • Petru Fuchs

    Multumesc pentru postarea formatiei resitene in editia de joi 30 mai. Asa se pot constata multe evenimente din culisele meciului.

Comentariile sunt închise.