Şcoala Generală Nr. 8 intră în renovare energetică



Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, și reprezentanții firmei Avalis 2002 au semnat zilele trecute contractul pentru renovarea energetică a Şcolii Generale Nr. 8.
„Este ultima unitate de învățământ pentru care am semnat contractul în valoare de 3,6 milioane de lei, Școala Generală 8, sau Corpul B al Colegiului Național «Traian Doda». Mai avem de semnat un contract pentru fostul internat al aceluiași colegiu, precum și contractul pentru Liceul Tehnologic «Dacia», dar acela e pe altă axa de finanțare, pe Fondul de Mediu, astfel încât la final putem spune că majoritatea unităților de învățământ din Caransebeș vor fi reabilitate. În curând vom semna și proiectul de dotare a tuturor unităților de învățământ. Sunt mulți bani care vin pentru școli, câteva zeci de milioane de lei. Va trebui să găsim soluții pentru neîntreruperea procesului educativ, sigur că lucrările se vor concentra în perioada de vacanță pe lucrările de interior, în vreme ce exteriorul se va face în restul perioadei de un an”, a spus Felix Borcean după semnarea contractului.
Bianca METEŞ

Lasă un comentariu