Caransebeşul, peste Reşiţa la militărie


„Bursa locurilor educaţionale,” organizată de Ministerul Apărării Naţionale, prin Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al judeţului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sub patronajul Consiliului Judeţean, a fost deschisă la Caransebeş în data de 4 aprilie. Timp de şapte ore, câteva sute de elevi grupaţi pe clase, de la unităţile de învăţământ din municipiu, au trecut pragul Cercului Militar pentru a afla informaţii despre posibilitatea de a studia într-o instituţie de profil din ţară. Conform lt.-col. Dorel Râşcu, şeful Biroului Informare-Recrutare Caraş-Severin, la această acţiune au participat Academia Forţelor Militare Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academia Tehnică Militară Bucureşti, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, de la Piteşti, şi Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazu”, de la Alba Iulia.

„Această bursă se adresează cu precădere elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, aflaţi la început de drum în viaţă, pentru a-şi alege o carieră. În cadrul acestei burse, instituţiile militare prezente îşi prezintă oferta educaţională, iar reprezentanţii lor interacţionează cu elevii prezenţi. Le explică cum este viaţa de elev şi de student militar, avantajele profesiei militare. Din experienţa anilor trecuţi, pot spune că tinerii din Caransebeş au fost mult mai interesaţi decât cei din Reşiţa. Să zicem că interesul lor rezidă şi din tradiţia militară din zonă, dar consider că ei sunt şi mai bine pregătiţi din punct de vedere al unor discipline şcolare: matematică, fizică, psihologie şi biologie”, a mai adăugat lt.-col. Dorel Râşcu.

Relaţii despre viaţa de elev al unui colegiu militar au fost oferite şi de cei care acum urmează cursurile unor astfel de unităţi de învăţământ. Nicuşor Şchiopu, de la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazu”, şi-a ales cariera în urma participării la astfel de burse educaţionale. „Au venit domnii de la Biroul Informare-Recrutare, am fost şi aici, la Caransebeş, şi la Reşiţa, la bursă, şi, iată, m-au convins. E foarte frumos. Dar având în vedere că promovabilitatea la Bacalaureat e de 100%, spun că e puţin mai greu, dar nu imposibil. Cu exigenţă şi perseverenţă totul poate reuşi”, ne-a declarat Nicuşor Şchiopu, elev în clasa a IX-a. La rândul ei, Adelina Petrica, studentă în anul I al Academiei Militare, consideră că alegerea ei e una firească, având în vedere că ea a urmat şi cursurile unui liceu militar. „M-a atras foarte mult ceea ce au prezentat militarii. Viaţa de student militar e puţin mai dificilă, pentru că avem un program strict, dar eu cred că asta ne va ajuta în viaţă, să ştim să ne organizăm”, a mai adăugat studenta.

Cei care intenţionează să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ cu profil militar trebuie să ştie că acestea le oferă educaţie, cazare, echipament şi masă, toate gratuite, dar nu în ultimul rând, la finalul studiilor, un loc de muncă.

Carmen SENCO