Profesorul și dirijorul, folcloristul și muzicologul Tiberiu Alexandru a văzut lumina zilei în data de 14 mai 1914, în comuna Ilimbav, județul Sibiu, din părinţii Andrei şi Persida Alexandru. Tatăl său a fost învăţător la şcoala din Ilimbav, iar mama sa a fost de loc din Caransebeş.
Se cuvine ca, la 110 ani de la naștere, să ne amintim de această personalitate a muzicii românești.
Chiar dacă a fost un fiu al Ardealului, tinerețea și primii ani de activitate s-au legat de capitala gugulanilor – Caransebeșul.
Primii ani de școală i-a urmat în orașul de la răscruce de vânturi. Cel care i-a trezit interesul pentru muzică a fost preotul Petru Bancea (1894-1978), fost student al Conservatorului din Praga și dirijor al Catedralei „Sf. Gheorghe” și al Reuniunii de Cântări și Muzică din același oraș.
Studiile superioare le-a urmat la Conservatorul din București, grație sprijinului acordat de mama sa și de familia Călțun.
După absolvire a activat ca profesor la instituțiile de învățământ din București și Timișoara.
A dirijat Corul Reuniunii de Cântări și Muzică din Caransebeș în perioada 1936-1939.
Cercetător consecvent în domeniul etnomuzicologiei, a fost preocupat mai ales de studierea organologiei, studiul instrumentelor populare precum buciumul, cimpoiul, cavalul, cobza, fluierul, tilinca ș.m.a.
A colaborat cu Institutul de Etnografie și Folclor din București, în calitate de cercetător științific principal, în perioada 1956-1974.
A cules folclor din mai multe zone ale țării și din afară: Egipt, Elveția, Iugoslavia, Grecia, Sudan, Suedia, Turcia și Ungaria.
Pe lângă sutele de articole și studii, a publicat mai multe volume de referință pentru Muzicologia și Etnomuzicologia românească, între care: Béla Bartók despre folclorul românesc, București, Editura Muzicală, 1958; Muzica populară românească, București, Editura Muzicală, 1975; Folcloristică. Organologie. Muzicologie. Studii, vol. I (1978), vol. II (1980).
Cea mai importantă lucrare a fost și rămâne Instrumente muzicale ale poporului român, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956.
Munca sa neobosită i-a fost recunoscută și răsplătită cu numeroase distincții: Premiul „Ciprian Porumbescu” al Academiei Române (1957); Medalia comemorativă „Bela Bartok” din Budapesta (1981); Ordinul „Meritul cultural”, clasa a III-a (1969) și clasa a V-a (1983); Membru de onoare pe viață (Honorary Life Member) al European Seminar in Ethnomusicology (Belfast, 1984).
Cunoscând bunele relații ale Maestrului Alexandru Tiberiu cu folcloriștii bulgari și sârbi, i-am solicitat informații bio-bibliografice despre aceștia în vederea alcătuirii unui Lexicon la volumul Dumitru Jompan, Nicolae Ursu – Corespondenţă, Editura Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Caraş-Severin, Reşiţa, 1994.
Într-una dintre cele patru scrisori ce mi-au fost adresate („Dragă coleg și prieten”) a ținut să precizeze: „(…) mă țin mai degrabă Bănățean. Mama Bănățeancă și toată copilăria am petrecut-o la Caransebeș”.
Muzicologul Tiberiu Alexandru a decedat la Bucureşti, în 20 aprilie 1997, unde este înmormântat.
O pioasă aducere aminte, la ceas aniversar.
Prof. univ. dr. Dumitru JOMPAN
