Un egal cât două înfrângeri


FC Caransebeş – Muncitorul Reşiţa 1-1 (0-0)

Sâmbătă, 8 septembrie, s-a jucat ultima partidă a etapei a doua a Seriei a IV-a din Liga a III-a, între echipele FC Caransebeş şi Muncitorul Reşiţa, un meci aşteptat cu deosebit interes de iubitorii de fotbal din Caraş-Severin. Asta şi pentru că cele două formaţii se cunosc bine, în pauza competiţională ele jucând două meciuri amicale, chiar în urmă cu o lună, şi, în plus, reşiţenii sunt nou-promovaţi în acest eşalon şi, cum este şi firesc în astfel de cazuri, primele meciuri sunt extrem de importante pentru ei.

Pe un timp frumos, aproximativ 300 de spectatori au luat loc în tribunele stadionului din Balta Sărată, pentru a urmări un meci care, până la urmă, chiar dacă rezultatul nu a mulţumit pe nimeni, s-a dovedit a fi unul de mare luptă. În primele minute, cele două combatante şi-au luat pulsul reciproc iar jucătorii şi-au reglat tirul, astfel că, în minutul 10, şutul reşiţeanului Vasiliu, din lovitură liberă de la 25 de metri, s-a dus peste poarta lui Cioloca, iar în minutul următor Văcărescu a tras de la 18 metri, însă Giurcanu a reţinut. Să mai spunem că în acelaşi registru s-au înscris şi şutul lui Zgăbei din minutul 12, din afara careului, care a trecut pe lângă poarta caransebeşeană, precum şi ocazia gugulanilor, din minutul 13, când Văcărescu a centrat de pe stânga, Staicu, aflat la 6 metri, a deviat, însă prea puţin, astfel că goal-keeper-ul reşiţean a prins cu siguranţă. Gazdele au mai avut o fază frumoasă în minutul 16, când, după o centrare a lui Văcărescu, mingea a ajuns în careu, Staicu s-a luptat cu Ţimbota, balonul a deviat până la Şandru, şutul acestuia, de la 16 metri, trecând pe lângă poarta apărată de Giurcanu.

Merită consemnat că, din acel moment, şi aproape pe parcursul întregii partide, cele două galerii au avut schimburi de amabilităţi, lucru de altfel firesc, având în vedere că suporterii celor două echipe sunt înfrăţiţi.

În minutul 26, Şandru a pătruns pe dreapta şi a trimis o centrare şutată, paralel cu poarta reşiţeană, însă Staicu, cu tot efortul depus, nu a putut ajunge la minge. După doar două minute, a fost rândul oaspeţilor să-şi treacă în cont o ocazie, şutul lui Fara, de la 12 metri, după o cursă frumoasă pe partea dreaptă, fiind respins în corner de Cioloca.

Cea mai mare ocazie din prima repriză a aparţinut caransebeşenilor, şi s-a petrecut în minutul 32, atunci când, după un corner executat de Suru, de pe partea stângă, mingea a fost bâlbâită în careu, a ajuns la Bâldea, care a tras de la 14 metri, însă balonul a lovit stâlpul stâng al porţii apărate de Giurcanu.

În replică, reşiţenii au trecut şi ei pe lângă deschiderea scorului, un minut mai târziu, atunci când Micu a primit în careu, la 12 metri, însă Cioloca a ieşit, închizând unghiul, iar jucătorul oaspeţilor a tras puternic, dar puţin pe lângă poarta caransebeşeană. Până la pauză, ar mai fi de consemnat şutul de la 14 metri al lui Şandru, din minutul 34, după o centrare venită de pe stânga, de la Bârsan, însă mingea nu a nimerit ţinta, şi intervenţia lui Giurcanu, din minutul 41, care a fost mai rapid decât Bâldea, la angajarea în adâncime a lui Opriş.

În minutul 42, Staicu a înscris în poarta reşiţeană, însă „centralul” Răzvan Drăgoi a anulat golul pe motiv de ofsaid.

Prima fază mai importantă a celei de a doua părţi a jocului a adus şi deschiderea scorului pe stadionul din Balta Sărată. În minutul 51, Staicu i-a pasat în careu lui Bârsan, Giurcanu a ieşit în întâmpinare, atacantul gugulan l-a driblat şi a trimis în poarta goală de la 9 metri, aducându-şi echipa în avantaj.

În minutul 54, nou-intratul Scărlătescu a pătruns pe dreapta, a centrat bine, însă lovitura de cap a lui Bârsan, de la 10 metri, a fost prinsă de portarul reşiţean.

Oaspeţii au replicat în minutul 59, atunci când Micu i-a pasat pe dreapta lui Fara, însă şutul acestuia, de la 12 metri, a fost reţinut de Cioloca.

În minutul 67, Bârsan i-a întors serviciul lui Scărlătescu, angajându-l în careu, însă şutul de la 14 metri, la colţul lung, al fostului dinamovist a trecut puţin pe lângă parta lui Giurcanu.

Egalarea a venit în minutul 70, după o fază făcută de Anagor Ifeanji, care a pătruns pe dreapta, a centrat în careul gugulan, unde Firoiu l-a basculat pe Cârmaci, „centralul” partidei arătând fără ezitare punctul cu var. Penalty-ul a fost transformat cu siguranţă de Fara, care a trimis în stânga lui Cioloca.

Reşiţenii au rămas în zece oameni în minutul 82, când, după un fault asupra lui Staicu, Rarinca a văzut al doilea „galben”, după ce, cu numai două minute înainte, mai luase unul, pentru o intervenţie neregulamentară asupra aceluiaşi Staicu.

Caransebeşenii au mai avut o ocazie bună de a înscrie, în minutul 84, când, după un henţ comis de Beică în marginea careului, Bârsan a bătut o lovitură liberă din poziţie excelentă, însă Giurcanu a fost la post.

Şi, pentru ca totul să fie sub semnul egalităţii, în minutul 85 Firoiu a văzut şi el al doilea cartonaş galben, astfel încât ambele echipe au terminat meciul în zece oameni.

Lucian Manole, director tehnic FC Caransebeş: „Un rezultat care dezavantajează ambele echipe, un rezultat just, am condus, am fost egalaţi… Din păcate, nu am reuşit să valorificăm avantajul terenului propriu. Se pare că pentru noi suprafaţa de joc este un handicap, pentru că avem o echipă tehnică, iar terenul este destul de rău, un gazon pe care unii dintre jucătorii noştri nu şi-au putut pune în valoare calităţile tehnice. Punctul din deplasare (obţinut în etapa trecută, la CS Vladimirescu 2003 – n.r.) a fost anulat de acest egal de pe teren propriu. Pe viitor, sperăm să concretizăm cu victorii în deplasare şi acasă… Băieţii şi-au dorit victoria şi azi, dar atât se poate în momentul de faţă, din păcate… Dacă reuşeam să gestionăm deschiderea scorului şi evitam anumite greşeli individuale, în ansamblu cred că puteam obţine o victorie. Urmează o deplasare la Lugoj, o echipă nou-promovată, care are aceeaşi emulaţie pe care a avut-o şi Muncitorul, o emulaţie caracteristică echipelor nou-promovate, şi care vine după un rezultat bun în deplasare. Până atunci, analizăm ceea ce am greşit şi încercăm să perfecţionăm relaţiile de joc, întrucât au venit la echipă jucători noi şi sperăm ca pe viitor să avem o idee clară de joc, iar sportivii să se exprime la valoarea lor intrinsecă”.

Viorel Lolea, antrenor Muncitorul Reşiţa: „În primul rând, îi adresez felicitări domnului primar Marcel Vela pentru această echipă minunată care este FC Caransebeş, şi care, în proporţie de 99 la sută, i se datorează domniei-sale. Azi, am întâlnit, cred eu, cea mai bună echipă din serie, care va avea un cuvânt greu de spus la promovare şi veţi vedea că nu vorbesc întâmplător aşa. Nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez oentru acest punct. Eu spun că ambele echipe au pierdut două puncte în acest meci. A fost o dispută echilibrată tactic, din punctul meu de vedere, cu ocazii monumentale de ambele părţi, noi – două ocazii de singur cu portarul, Caransebeşul, o bară… Felicit cele două galerii minunate, care, consider eu, au văzut un spectacol agreabil şi le doresc în continuare mult succes caransebşenilor!”.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Dubei, Opriş, Nemţescu, Şandru (min. 46, Scărlătescu), Suru, Bâldea (46, Liuba), Văcărescu, Staicu, C. Bârsan; rezerve: Socaci, Vijulie, Costachi, Ov. Bălan, N. Bona. Antrenori: Liviu Achim, Dan Doran.

Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Doană (53, Popescu), Rarinca, Beică, Al. Bârsan, Ţimbota, Vasiliu, Micu, Zgăbei (53, Anagor Ifeanji), Cârmaci, Fara (83, Bobină); rezerve: E. Lolea, Chitucea, Avramovici, Crăguia. Antrenori: Viorel Lolea, Adrian Cârjan.

A arbitrat la centru Răzvan Drăgoi, asistat la cele două linii de Bogdan Gheorghioiu şi Cristian Pleşa, toţi din Timişoara.

Observatori: Mihai Prunariu (Tg. Jiu), Gavril Biro (Arad).

Rezultatele complete ale etapei a II-a: F.C. Caransebeş – Muncitorul Reşiţa 1-1; F.C. Municipal Reşiţa – Jiul Rovinari 0-0; Minerul Mătăsari – Apă Craiova 2-0; Giarmata – Oltchim Rm. Vâlcea 3-0; Pandurii II Tg. Jiu – C.S.M. Lugoj 0-1; Minerul Motru – C.S. Vladimirescu 1-0; Echipa Flacăra Făget a stat.

Etapa a III-a, vineri, 14 septembrie, ora 17: Muncitorul Reşiţa – C.S. Vladimirescu; C.S.M. Lugoj – F.C. Caransebeş; Apă Craiova – A.F.C.M. Reşiţa; Minerul Mătăsari – Minerul Motru; Jiul Rovinari – Millenium Giarmata; Flacăra Făget – Pandurii II Tg. Jiu; Formaţia Oltchim Rm. Vâlcea va sta.

Liga a V-a
Rezultatele etapa a III-a, din Liga a V-a, zona Caransebeş: Rapid Buchin – Agmonia Zăvoi 1-2; Vulturii Prisaca – Timişul Slatina Timiş 1-2;
Speranţa Vârciorova – Marmura Rusca Montană 0-1; Ad Mediam Mehadia – F.C. Caransebeş III 1-0; Hidrocon Marga – Vulturii Obreja 3-0; CFR Era Caransebeş – Victoria Vârciorova 3-1; Unirea Voislova – A.S. Bucoşniţa 1-1; As Teregova – Narcisa Zerveşti (nu s-a disputat).

Etapa a IV-a, 16 septembrie: Timişul Slatina Timiş – Agmonia Zăvoi; Marmura Rusca Montană – Vulturii Prisaca; FC Caransebeş III – Speranţa Vârciorova; Vulturii Obreja – Ad Mediam Mehadia; Victoria Vârciorova – Hidrocon Marga; Narcisa Zerveşti – CFR Era Caransebeş; A.S. Bucoşniţa – As Teregova; Unirea Voislova – Rapid Buchin.

 

Pagină realizată de Sorin ROGOZ