Priorităţile Spitalului Municipal pentru viitorul apropiat


Odată cu preluarea sa de către Administraţia locală, Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş ar putea beneficia, în perioada următoare, de o serie importantă de proiecte de dezvoltare. Astfel, proiectul ,,Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea activităţilor de ambulatoriu în specialitatea radiologie-imagistică medicală şi TBC” a trecut de evaluarea tehnică şi financiară. Printre alte priorităţi, se află şi acreditarea unităţii ca ,,Spital de Urgenţă” şi recuperarea unor creanţe în sumă de 2,3 milioane de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate. (L. Dinu)

Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş ar putea beneficia în perioada următoare de o serie de proiecte importante de dezvoltare, odată cu preluarea instituţiei sanitare de către Administraţia Locală a urbei de pe Timiş şi Sebeş.

În momentul de faţă, proiectul cu finanţare europeană ce vizează îmbunătăţirea actului medical în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş a fost declarat eligibil şi a trecut în etapa de evaluare tehnică şi financiară. Prin acest proiect se intenţionează ,,Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea activităţilor de ambulatoriu în specialitatea radiologie-imagistică medicală şi TBC”. Concret, odată cu obţinerea respectivei finanţări europene, vor fi reabilitate spaţii în incinta Policlinicii Caransebeş şi vor fi achiziţionate aparate de ultimă generaţie, tomografe în domeniul radiologiei şi imagisticii medicale, precum şi toate accesoriile necesare. Prin urmare, la Spitalul de Urgenţă din municipiul de pe Timiş şi Sebeş vor fi posibile intervenţii chirurgicale în specialităţile neurochirurgie şi cardiologie, care în prezent se fac numai la Timişoara. De asemenea, aparatura va fi de un real folos în domeniul afecţiunilor pulmonare. Mai mult, la unitatea spitalicească din Caransebeş va putea fi testată Imagistica prin rezonanţă magnetică. În multe dintre cazuri, prin această investigaţie medicală se oferă informaţii care nu pot fi vizualizate prin radiografie sau tomografie computerizată.

De menţionat şi faptul că, după preluarea instituţiei medicale de către municipalitate, au intervenit schimbări şi la nivelul conducerii acesteia. Astfel, pentru următoarele şase luni, medicul Gheorghe Borcean a fost reconfirmat în funcţia de manager general al Spitalului. Alături de acesta se mai află directorul medical Aurora Gherman şi directorul financiar-contabil Dinu Mărăscu. Din Consiliul de Administraţie al unităţii spitaliceşti fac parte Filip Strejariu, Carmen Georgevici şi Ana Bratu, doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, precum şi alţi trei delegaţi cu statut de invitaţi.

Conform edilului-şef Marcel Vela, noua echipă de la conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş şi-a propus o serie de priorităţi. Între acestea se află acreditarea unităţii ca ,,Spital de Urgenţă”, recuperarea unor creanţe în sumă de 2,3 milioane de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, precum şi schimbarea la faţă a obiectivului în cauză, prin asigurarea unor condiţii bune de cazare şi curăţenie.

Liviu DINU