Din inimi, pentru două inimi, de Crăciun


Are 16 ani şi i se spune Andu. Ar fi trebuit să fie un licean ca oricare altul, dar viaţa cu Alexandru C. a fost dură. Născut cu grav handicap locomotor, până în clasa a IX-a Andu a venit la şcoală în scaunul cu rotile, zi de zi, adus de mama sa. Conştiincios, interesat de învăţătură, cuminte, Alexandru a învăţat alături de colegii săi. Acum, în clasa a X-a, nu mai poate veni la şcoală. De parcă n-ar fi fost destul, Andu a fost lovit şi de o boală urâtă, o tumoare la coloana vertebrală, care îl împiedică să mai iasă din casă. Ar fi putut renunţa, însă nu a făcut-o; doreşte să înveţe, continuă să înveţe acasă, cu profesorii săi de la clasă. Andu este demn de admirat pentru tenacitatea cu care luptă pentru viaţă, pentru învăţătură. Tocmai de aceea, mobilizaţi exemplar pentru a-l susţine moral şi financiar, joi, 5 decembrie, membri ai Centrului de Voluntariat de pe lângă Episcopia Caransebeşului, împreună cu Trupa de teatru „Credo” şi dansatorii Clubului de dans sportiv „Magnum Team” din Reşiţa au susţinut un spectacol artistic în scop umanitar, dedicat lui Andu.

Tot în această perioadă, pentru Andu, Liceul Pedagogic „C. D. Loga”, al cărui elev este, va organiza un Târg de Crăciun, iar versurile „De Crăciun, fii mai bun!” nu vor rămâne doar vorbe cântate în colinde.

De asemenea, în data de 17 decembrie, a avut loc un alt spectacol umanitar, de data aceasta pentru o mititică domnişoară de 3 ani, Ecaterina, care nu a avut norocul să vadă lumina soarelui şi chipul mamei sale până acum. Fetiţa şi mama sa sunt instituţionalizate în Centrul „Mama şi copilul” din cadrul Centrului de Servicii Sociale „Vasile cel Mare” din Caransebeş. Micuţei trebuie să i se facă o intervenţie chirurgicală la ambii ochi, şi asta cât mai urgent, iar cu banii strânşi va putea să plece la Bucureşti pentru dubla operaţie de cataractă.

Membrii Centrului de Voluntariat de pe lângă Episcopia Caransebeşului nu se vor opri aici cu gesturile creştineşti. Dacă săptămânile trecute au dotat Grădiniţa din Sălbăgel cu materiale şi i-au „cadorisit” pe cei mici cu jucării, haine şi alimente, în perioada următoare vor merge în satele de pe Valea Bistrei să ducă cadouri pentru 380 de copii defavorizaţi din Protopopiatul Caransebeş.

Ceea ce fac aceşti tineri, împreună cu profesorul Petrişor Rada, îndrumătorul lor, este demn de admirat şi de urmat ca exemplu, nu doar pentru că ne aflăm în preajma Crăciunului, ci pentru că e creştineşte să-i ajuţi pe cei mai puţin norocoşi.

Bianca METEŞ