Get Adobe Flash player

Social

Calendarul lucrărilor apicole, pe luni

Vizualizari: 58

Calendarul lucrărilor apicole poate să fie structurat pe luni, nu doar în funcție de anotimp.

În luna ianuarie se supraveghează prin controale auditive, săptămânale, modul de iernare a familiilor de albine, se oferă protecţie contra dăunătorilor, se protejează stupii împotriva curenţilor, vânturilor, prin perdele de protecţie ce pot să fie alcătuite din coceni, tulpini de floarea-soarelui, stuf, papură etc., se îndepărtează fără zgomot zăpada de pe scândurile de zbor ale stupilor, se desfundă urdinişurile de albinele moarte, se repară şi se dezinfectează inventarul apicol, se fixează fagurii artificiali în rame pentru sezonul următor, se achiziţionează noi utilaje, se pot confecţiona şi alţi stupi.

Februarie este luna în care trebuie făcută o supraveghere mult mai atentă a felului de iernare a albinelor tot prin controale auditive, lovirea uşoară a stupului şi ascultarea vieţii ce palpită înăuntru, pregătirea pentru zborul de curăţire a familiilor de albine, continuarea rezolvării inventarului apicol. Continuă să citești

Impresiile Anei

Vizualizari: 73

Impresiile sunt acele efecte lăsate în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui.

În volumul „Impresii“, apărut la Editura InfoRapArt, Galați, la începutul anului 2019, Ana-Cristina Popescu a adunat impresii din experiențele sale, din locurile pe unde a trecut, din cadrul evenimentelor la care a participat. A adunat publicistică prezentând unele manifestări la care a luat parte, ca de pildă o lansare de carte, prin materialul publicat cu titlul „Pendulând între știință și impostură“, în care vorbește despre unele dintre volumele scriitorului Radu Paraschivescu, sau a adunat cronică literară, fiind impresionată de câte o carte a unui scriitor contemporan – „În căutarea adevăratei primăveri“, a adunat editoriale publicate inițial în jurnale, pentru a evidenția atitudinea sa față de realitatea socială, respectiv „Tot țăranul român, săracul! “, dar și proză scurtă și eseuri.

Prozele scurte din volum sunt adevărate poeme în proză. Ele vorbesc fie despre jocul acestei vieți – „Și totul e un joc “, fie despre dans – „În pași de dans“, fie despre niște emoții puternice – „În pântecele chitului“ sau „Păsări negre“, „Răsăritul“. Continuă să citești

8 Martie, o zi cu nimb de sărbătoare

Vizualizari: 168

O zi aleasă dintre toate. E ziua lor, a tuturor femeilor. Cinstirea lor este cinstirea unui înalt ideal al umanităţii. Este, în acelaşi timp, întoarcerea la noi înşine, la timpul de nepreţuit al iubirii, al casei, al fericirii şi suferinţei, al naşterii şi al eternităţii, al copilăriei şi senectuţii.

Chipul femeii, de altfel, pe toate le cuprinde. Oglindă în faţa oglinzilor, de la cântecul de leagăn la bocetul fără sfârşit. În aura ei e scris chipul mamei, chipul iubirii şi al grijilor casei, din răsărit în asfinţire. Eşti parcă mai al tău în această zi, parcă mai al ţării, al pământului, şi vii din amintire către fiinţa ei, din istoria neamului tău, eşti copilul şi bărbatul unui lung şir de vieţi.

Ziua lor este mai mult decât o zi, este o epocă, este epoca unei societăţi care o înconjoară cu ocrotire şi preţuire. Contribuţia tot mai activă a femeii la ascensiunea în progres şi civilizaţie face parte din acele realităţi emblematice ale naţiunii. Aportul de vrednicie, de concepţie, de spirit gospodăresc, de eficienţă şi calitate, de caldă umanitate, de sacrificiu propriu femeii, e tot mai vădit. Continuă să citești

Adrian Crânganu şi Lumea sa în 7 zile

Vizualizari: 145

Ne-am obişnuit ca în săptămânalul „Caraş-Severinul în 7 zile” să citim articolul de fond, uneori pamfletar, al conştiinciosului redactor-şef Adrian Crânganu.

Articolele domniei-sale cu tematici pamfletare, număr de număr, ne determină să intrăm într-o strânsă comunicare, îmbogăţindu-ne cunoştinţele.

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să apreciem efortul dumnealui, să-i încurajăm strădaniile permanente prin care se osteneşte a fi un conştiincios scriitor şi jurnalist, dăruitor de câte ceva bun semenilor, care să le fie îndreptate numai spre un real folos.

Frazele sale abundă, din când în când, de metafore şi trăiri fosforescente, chiar mai mult în socialul concret decât în universalitatea abstractă. Autorul urmăreşte modalităţile intrării într-un raport echilibrat cu realitatea, fără să evadeze din circuitul vieţii, condus de o comodă ironie neutră. Nu este vorba de un naufragiu pe marea sentimentalităţii, ci de o ancorare pe malul dur al realităţii. Continuă să citești

Am întâlnit oameni minunați

Vizualizari: 95

De-a lungul vieții întâlnești tot felul de oameni, unii indiferenți, alții dornici să-ți fure căciula, dar alții cu sufletul deschis, atât de deschis, încât rup parte din el și îl oferă celor asemenea lor.

Mulți pot spune că au întâlnit în jur indiferență sau au auzit oamenii plângându-se de nedreptate și, cu toate acestea, nu poți spune că în jur sunt doar uscături, oameni pe care i-ai ajutat nu numai o dată, ci de mai multe ori, dar care uită să-ți vadă chipul, sau te observă doar dacă mai au nevoie de un sprijin, sau cel mult îți aruncă un zâmbet fals, pentru că, de-a lungul vieții, este imposibil să nu întâlnești și oameni minunați, oameni care îți vor fi alături fără niciun interes. Uscăciunea din ființa unora nu mai are nicio vâlvătaie în fața minunăției ființelor calde, cu suflet curat. Continuă să citești

Lumea, un labirint fără ziduri

Vizualizari: 174

Lumea este ca un labirint fără ziduri. Mergi prin ea, dar totuși te afunzi, te pierzi și nu găsești ieșirea cu niciun chip.

Lumea e mare, atât de mare, încât habar nu ai încotro mergi şi unde o să ajungi.

Pentru început o iei pe un drum și mergi, mergi până ce ajungi într-un punct anume, iar când ai atins acel punct nu mai știi pe unde ai venit. Ești prizonierul acelui loc.

Dacă nu vine cineva să te salveze, ești ca şi mort. De ce? Fiindcă nimeni nu încearcă să te salveze pe tine, ci pe el. Am citit undeva că „Într-o lume egoistă, doar egoiștii reușesc“. Această zicală am mai auzit-o și într-un film pentru copii de vârsta mea, copii de unsprezece-doisprezece ani. Continuă să citești

Mărţişorul şi semnificaţia lui

Vizualizari: 151

Obiceiul este o moştenire de la strămoşii noştri romani, care, de 1 Martie, prima zi a primăverii, celebrau sărbătoarea „Matronalia”, cu care ocazie femeile primeau diverse cadouri de la soţii lor.

Portul mărţişorului coincide cu începutul primăverii, care se serba prin jocuri, cântece, petreceri, diferite obiceiuri şi ritualuri, astfel că şi mărţişorul făcea parte din suita acestor ritualuri.

De altfel, cuvântul „Mărţişor” este de origine latină (Martius), numele popular al lunii martie, iar obiceiul este răspândit în toate provinciile ţării şi începe cu ziua de 1 Martie, când este şi prima „Babă” Dochia. Continuă să citești

Capra vecinului

Vizualizari: 107

De când e lumea aceasta, unii oameni nu pot nici să se odihnească de grija frumuseții caprei vecinului. Ei se amărăsc cu înfățișarea unei capre mari, frumoase, cântărite în aur, și se frământă, fac planuri cum ar putea să-i fure capra sau măcar să o facă bucăți, ca să nu se mai bucure nimeni de ea. Nu se știe cât aur valorează capra din vecini, dar ea există, iar pentru acest fapt, valoarea ei e incomensurabilă.

Așa a fost de când e lumea. Adesea, invidia aceasta e alimentată din copilărie. Nu rar mi s-a întâmplat să-i aud pe unii părinți ai elevilor mei mustrându-i că N, fiul sau fiica lui X, a reușit să obțină o notă mai mare decât a propriei odrasle sau că N a reușit să facă performanță la o disciplină de studiu. El, un N neînsemnat, a reușit să obțină ceva care, după părerea lor, nu i se cuvenea. „A reușit N să se califice la olimpiadă și tu nu ai obținut nici x puncte!“. De fapt, N a muncit pentru a obține acel ceva care e doar o mică răsplată a efortului depus, dar ochii invidiosului nedreptățesc meritul, ba, mai mult decât atât, prin discreditarea „caprei” vecinului, părintele sporește neîncrederea propriului copil în el însuși, făcându-l să alunece pe o cale greșită, în care falsitatea, invidia şi minciuna stau la loc de cinste. Acel copil nu va avea niciodată încredere în el, ba mai mult, toată viața va pune piedici „caprei” din vecini, fără a-și descoperi talentul, scopul vieții lui. Continuă să citești

Dragobetele – o sărbătoare mai puţin cunoscută

Vizualizari: 144

În şiragul de nestemate al sărbătorilor noastre anuale straluceşte o zi ce se deosebeşte de celelalte prin originala-i semnificaţie. Sărbătoarea dă un caracter de exuberantă veselie, mai ales celor tineri.
La 14 februarie 2001, România a fost inundată de inimioare roşii, pe care scria ,,I love you!”. Obedientă ca întotdeauna, mass-media, în special posturile TV, s-au grăbit să popularizeze cu mare tam-tam ,,Valentine’s Day”. Pentru puţinii români care auziseră de Dragobete, aceasta a constituit o lecţie despre modul în care occidentalii ştiu să-şi valorifice, să-şi exporte şi să-şi comercializeze tradiţiile.

De fapt, ,,o viaţă fără sărbătoare este ca un drum lung fără popasuri”, afirma înţeleptul antichităţii, Democrit. Întelepţi, oamenii şi-au presărat existenţa şi cu popasuri, dar mai ales cu o mulţime de sărbători, menite să-i bucure şi să-i apropie sufleteşte, mai cu seamă când este vorba de o sărbătoare a iubirii universale, fără graniţe şi religie, aşa cum este ziua Sfântului Valentin (martir, episcop al Romei, decapitat în anul 270, pe timpul Împăratului Aurelian), devenit patron al îndrăgostiţilor.
Poate că numele Valentin – puternicul, sănătosul (de altfel, unul dintre saluturile romanilor era ,,Vale!” – ,,Să fii sănătos!”) – suna pentru urechile unora mai frumos decât ,,Dragobetele” nostru. Dar acesta nu este un motiv pentru a lăsa în uitare strămoşească o sărbătoare a românilor. Mai cu seamă ca ea nu este cu nimic inferioară, ca diversitate şi frumuseţe a obiceiurilor, ba chiar dimpotrivă.
Sărbătorit şi azi în satele româneşti (oraşul a căzut demult pradă propagandei comerciale de import), Dragobetele – cu rădăcini mai vechi decât Valentines’ Day – se celebrează pe 24 februarie (în unele zone, pe 28 februarie).
Continuă să citești

Traducere