Constantin Daicoviciu îşi exploatează turistic peşterile


La invitaţia administraţiei locale a comunei Constantin Daicoviciu, Asociaţia Speologică Prusik din Timişoara, cea care organizează anual aici tabere şi desfăşoară acţiuni de cercetare în zonă, a efectuat recent o vizită în localitatea cărăşeană, prilej cu care a fost semnat un contract de parteneriat. Cu prilejul sărbătoririi Hramului Bisericii din Peştere, reprezentanţii asociaţiei au prezentat un material despre zona carstică Maciova – Peştere – Căvăran, şi un scurt material video despre descoperirea unei peşteri.

Este un prim pas pentru promovarea turistică a comunei noastre, sens în care am avut deja o serie de întâlniri cu un proiectant, în vederea realizării unui proiect de traseu turistic. Am pornit la drum şi am luat decizia să întocmim mai multe trasee turistice mai uşor accesibile, sau destinate tinerilor pasionaţi de drumeţii prin pădure. Împreună cu membrii Asociaţiei Prusik vom continua descoperirea şi promovarea, pas cu pas, a trecutului localităţii noastre”, ne-a spus Daniel Boambeș, primarul comunei Constantin Daicoviciu.

Mădălina DOMAN