Restricţii de circulaţie în Parcul Teiuş



Primăria municipiului Caransebeş face cunoscut faptul că a introdus o serie de restricţii privind circulaţia autovehiculelor în zona Parcului Teiuş.
Accesul cu autovehicule în Parcul Teiuș este permis doar în parcarea de lângă Restaurantul Gugulanul;
Este obligatorie afișarea la loc vizibil a tichetului de parcare valid, emis de parcomatul din parcare, în caz contrar posesorul autovehiculului riscând să fie sancționat contravențional;
Bariera de la intrarea în parc nu va mai fi utilizată, ghereta firmei de pază va fi mutată, iar angajații acesteia se vor ocupa în principal de supravegherea locurilor de joacă și a terenurilor de sport din Parcul Teiuș;
Accesul cu autovehicule spre Stadionul Municipal și zona Restaurantului Pescăruș este interzis. (G. Luca)