Pagini de istorie


Activitatea edilitar-gospodărească la Caransebeş, între 1944-1948

Pe lângă activităţile cotidiene de întreţinere a străzilor şi trotuarelor, a podurilor şi podeţelor, prin structurile specializate ale Primăriei, o importanţă aparte o avea Uzina electrică, singura furnizoare de curent electric pentru instituţii, unităţi economice şi populaţie. În anul 1945, prin Decizia Nr. 7760 din 24 aprilie a Ministrului Afacerilor […]


Viaţa politică a oraşului Caransebeş, între anii 1941-1948 (III)

Partidul Comunist Român – Organizaţia Caransebeş Puţine şi neînsemnate sunt informaţiile despre mişcarea comunistă din Caransebeş, anterior anului 1944. Cu două decenii mai devreme, a existat o celulă comunistă cu câţiva membri, care în preajma zilei de 1 mai 1924 au fost arestaţi şi depuşi la Închisoarea militară a Corpului […]


Personalităţi caransebeşene: Mihail Halici

Mihail Halici s-a născut în 9 octombrie 1643, la Caransebeş, unde a făcut şi studiile primare. Studiile secundare le-a urmat la Gimnaziul reformat din Sibiu, apoi la Gimnaziul academic reformat din Aiud. Pe când era pe băncile gimnaziului, a versificat o poezie în limba latină, dedicată prietenului său. După ce a finalizat […]


Casa de la Băuțar (secolul XIX), la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Casa Băuţar păstrează vechiul model de clădire populară din lemn masiv. Arhitectura veche din zonă, deși, în general, integrată în arhitectura tipică din Banat, poartă amprenta impresionantă a arhitecturii populare din Țara Haţegului. Casa este construită din grinzi pe o fundație din piatră mare, care a fost destinată să compenseze […]


Viaţa politică a oraşului Caransebeş, între anii 1941-1948 (II)

Partidul Social-Democrat – Organizația orășenească din Caransebeș Din rândul sindicatelor bine organizate se recrutau, în perioada interbelică, cadre ale Partidului Social-Democrat. Dacă în localități precum Reșița, Anina și Ferdinand (azi, Oțelu Roșu) activau organizații puternice ale Partidului Social-Democrat, capabile să câștige multe voturi, mai ales cu ocazia alegerilor comunale, cazul […]


Viaţa politică a oraşului Caransebeş, între anii 1941-1948

Partidul Naţional Liberal – Brătianu, Organizaţia Caransebeş În prima parte a lunii septembrie 1944 a început reorganizarea P.N.L. la nivel central. Încă din primele zile s-au constatat mari neînţelegeri datorită acuzaţiilor de colaborare a lui Gheorghe Tătărăscu cu regele Carol al II-lea în calitate de prim-ministru în perioada 1934-1940. În […]


Romanii şi-au făcut drum prin Caransebeş

Marți, 23 ianuarie, la Cinematograful 3D Luna din Caransebeş a avut loc vizionarea filmului documentar  „Banatul Montan – Episodul 1 – Drumul Romanilor“, și, ca bonus, scurtmetrajul „Sărbătoritul“, în regia lui Sabin Dorohoi. Acesta este primul episod dintr-o serie de trei documentare turistice despre această regiune. Trilogia ar urma să fie realizată de-a […]


Revoluţia de la 1848-1849

Evenimente social-politice pe Valea Bistrei Elementele evocatoare ale unor evenimente referitoare la trecutul nostru se integrează organic în aria vastă a istoriei naţionale, prezentând întotdeauna interes deosebit pentru toate categoriile de cititori. De cele mai multe ori, însă, aceste elemente de istorie locală sunt trecute sub tăcere, fiind considerate neînsemnate. […]


Unirea Principatelor – moment crucial în procesul făuririi Statului naţional român unitar

Actul de la 24 ianuarie 1859, prin care Muntenia şi Moldova, dând expresia voinţei naţionale, s-au unit într-un singur stat, constituie un moment de însemnătate excepţională în istoria poporului român, marcând o primă etapă în procesul de formare a Statului naţional român unitar, proces care avea să se încheie la […]