Arhive zilnice: 25/01/2018


Cum s-a ratat o colaborare la Caransebeş…

Recent, scriam despre un proiect de hotărâre important pentru comunitate care a fost respins în şedinţa Consiliului Local Caransebeş din data de 29 decembrie, aleşii social-democraţi abţinându-se la vot. Este vorba despre cel referitor la atribuirea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de cinci ani, către SC Transal Urbis SRL, […]


Groparii

Dacă ar fi să pun în balanţă părţile bune şi pe cele rele ale Facebook-ului, nu cred că aş putea să spun care dintre braţe s-ar ridica şi care ar coborî. Din câte am auzit despre el, ori din imaginea pe care mi-am format-o singur, în sutele de nopţi petrecute […]


Centru Medical de Permanență la Caransebeș

Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin a emis două dispoziții semnate de directorul executiv al instituției, jr. Dănilă Miloș, prin intermediul cărora se înființează două Centre medicale de permanență fixe, la Caransebeș şi la Anina. Astfel, conform Dispoziților directorului executiv al Direcției de Sănătate Publică, începând cu 1 februarie, […]


De Iepuraş, caransebeşenii ar putea primi cadou două microbuze

Situaţia transportului în comun din Caransebeş tinde să se îmbunătăţească, ne-a asigurat directorul SC Transal Urbis SRL, Ovidiu Chimigeriu, prin achiziţionarea a două noi microbuze. Astfel, în data de 22 decembrie 2017, s-a încheiat licitaţia pentru achiziţionarea acestor autovehicule, ele urmând să circule pe arterele pe care societatea nu reuşeşte […]


Caransebeşenii au dat mână cu mână la Cercul militar

Marţi, 23 ianuarie, Sala de festivităţi a Cercului Militar Caransebeş a găzduit manifestarea intitulată Anul Centenarului și Unirea Principatelor Române, la manifestare luând parte istorici, ofiţeri, cadre didactice, elevi şi părinţi. Directorul muzeului caransebeşean, Adrian Ardeţ, a spus că organizatorii au încercat să marcheze Unirea Principatelor Române în anul Centenarului […]


Mica Unire de la „Traian Doda”

Seria prelegerilor organizate de cunoscuta instituţie şcolară din Caransebeş în cadrul proiectului „Colegiul Naţional «Traian Doda», la 100 de ani de la Marea Unire” a continuat marţi, 23 ianuarie, cu o conferinţă intitulată „Mica Unire – pas important spre Marea Unire”, susţinută de istoricul Constantin Brătescu. Acesta a subliniat că […]


Romanii şi-au făcut drum prin Caransebeş

Marți, 23 ianuarie, la Cinematograful 3D Luna din Caransebeş a avut loc vizionarea filmului documentar  „Banatul Montan – Episodul 1 – Drumul Romanilor“, și, ca bonus, scurtmetrajul „Sărbătoritul“, în regia lui Sabin Dorohoi. Acesta este primul episod dintr-o serie de trei documentare turistice despre această regiune. Trilogia ar urma să fie realizată de-a […]


Horoscop

Berbec Reuşiţi să vă organizaţi şi să fiţi foarte punctual în rezolvarea sarcinilor. Rezervaţi-vă totuşi timp şi pentru partener, deoarece vă va simţi lipsa dacă vă lăsaţi furat de muncă. Daţi dovadă de creativitate şi intuiţie în viaţa personală. Dacă plănuiaţi să faceţi schimbări în cămin sau să vă implicaţi […]


File de calendar

25 ianuarie: 1944 – S-a născut Ion Dolănescu, interpret de muzică populară (d. 2009); 1947 – A decedat Al Capone, cel mai faimos gangster american, supranumit „Scarface” (n. 1899); 2012 – A încetat din viaţă Emil Hossu, actor de teatru şi film (n. 1941). 26 ianuarie: 1925 – S-a născut Paul Newman, […]


Prozatorul în silă, la Caransebeş

Sub egida Cercului de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”, Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului, Colegiul Național „C .D. Loga” și Secția de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș organizează sâmbătă, 27 ianuarie, începând cu ora 16, la Catedrala cu hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” […]