Personalităţi caransebeşene: Mihail Halici


Mihail Halici s-a născut în 9 octombrie 1643, la Caransebeş, unde a făcut şi studiile primare. Studiile secundare le-a urmat la Gimnaziul reformat din Sibiu, apoi la Gimnaziul academic reformat din Aiud. Pe când era pe băncile gimnaziului, a versificat o poezie în limba latină, dedicată prietenului său. După ce a finalizat studiile secundare, a plecat în străinătate, cerând, în1665înscrierea la Universitatea din Nürnberg. După finalizarea studiilor superioare, s-a întors acasă şi a preluat conducerea Şcolii reformate din Orăştie. Avea o bibliotecă de peste 500 de volume, ca dovadă a preocupărilor sale culturale.

Autointitulat „Valachus Poeta”, Mihail Halici Halici a devenit celebru prin oda scrisă la 1 iunie 1674 prietenului său Franciscus Pariz Papay, cu ocazia obţinerii de către acesta a titlului de Doctor în medicină. Această odă este prima poezie din literatura română scrisă în hexametre şi pentametre. Deşi ortografia odei are influenţe maghiaro-săseşti, toate cuvintele ei sunt de origine latină.

Cea mai importantă operă a lui Mihail Halici este un vocabular româno-latin, „Dictionarium valachico-latinum”, cu 5.000 de cuvinte. Scris cu litere latine şi cu ortografia ungaro-săsească obişnuită în cercurile românilor calvini, dicţionarul este foarte valoros, întrucât redă limba ţărănească din Banat. Însemnătatea acestei lucrări nu stă numai în bogăţia materialului lexical ci, mai ales, în faptul că pentru întâia oară se pune alături, într-o lucrare lexicografică, limba română cu cea latină din care s-a născut.

A trecut în nefiinţă în anul 1712, cel mai probabil la Londra.

Astăzi, numele omului de cultură este purtat de Biblioteca Municipală din Caransebeş.

Sursa: Enciclopedia României

Explicaţie foto: Prima odă românească (1674) compusă de Mihail Halici şi dedicată umanistului ungur Papai Pariz