Get Adobe Flash player

Pagini de istorie

Oraşul Caransebeş – centru al mişcării naţionale din Banatul de Munte, între 1865-1919 (II)

Vizualizari: 199

Lipsa unei reţele şcolare de grad gimnazial sau liceal pentru români, ca şi apărarea învăţământului primar românesc de ingerinţele brutale ale autorităţilor constituiau griji permanente pentru oamenii politici români în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Reacţii vehemente au fost înregistrate în anul 1879, când s-a introdus în şcolile primare studiul limbii maghiare prin legea concepută de ministrul Augustin Trefort.

La începutul lunii februarie 1879, o delegaţie română reprezentativă a prezentat împăratului Francisc Iosif I un memoriu împotriva aplicării acestei legi, din delegaţie făcând parte mitropolitul Miron Romanul, episcopul Caransebeşului Ioan Popasu, episcopul Aradului Ioan Meţianu, vicarul arhidiecezan Nicolae Popea, generalul Traian Doda, protopopul Caransebeşului Nicolae Andreievici, avocatul Partenie Cosma, Constantin Rădulescu – avocat în Lugoj, avocatul Pavel Rotariu ş.a. Banatul a fost bine reprezentat în această delegaţie, iar generalul Traian Doda, ca reprezentant al Graniţei militare în Parlamentul din Budapesta, era îngrijorat şi pentru soarta şcolilor primare din Graniţă transformate de autorităţi în şcoli primare comunale, dar şi pentru refuzul autorităţilor maghiare de a permite înfiinţarea unui gimnaziu românesc la Caransebeş. Această delegaţie s-a bucurat de atenţia locuitorilor români la întoarcerea de la Viena. La Lugoj, delegaţia Diecezei Caransebeşului a fost întâmpinată de peste 300 de persoane. Legea şcolară a lui Trefort din anul 1879 era îndreptată împotriva învăţământului primar în limba română, şcolile fiind obligate să introducă un număr sporit de ore pentru studiul limbii maghiare. Oamenii politici români au privit această lege ca pe o măsură care întărea tendinţele de maghiarizare prin intermediul învăţământului, deoarece studiului limbii maghiare i se aloca un număr de 5 până la 10 ore săptămânal. Continuă să citești

Oraşul Caransebeş – centru al mişcării naţionale din Banatul de Munte, între 1865-1919

Vizualizari: 173

Angrenajul militaro-administrativ din Austro-Ungaria, care a funcţionat până în anul 1872 în condiţii speciale în Banatul de Munte, sub forma „Graniţei militare” sau „Confiniului militar”, a avut un impact negativ asupra populaţiei care şi-ar fi dorit participarea la viaţa politică. Evoluţia bazată doar pe regulamente şi ordine militare a fost lentă în Caransebeş în plan economic, cultural şi social, evidenţa fiind fără replică numai comparând Caransebeşul, ca reşedinţă militaro-administrativă a Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean Nr. 13, cu oraşul Lugoj, reşedinţă a comitatului Caraş începând cu anul 1779. Continuă să citești

Sănătatea şi asigurările sociale în Caransebeş, între anii 1865-1919

Vizualizari: 291

Este cunoscut faptul că la reşedinţa Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean din Caransebeş a funcţionat, până la desfiinţarea sa, un spital militar, aflat sub controlul nemijlocit al comandantului de regiment şi al medicului-şef de regiment. De asemenea, pe lângă această unitate spitalicească a funcţionat şi o farmacie.

După trecerea în administraţia civilă a Graniţei militare bănăţene, în Caransebeş a funcţionat un spital civil, reprezentanţa orăşenească punându-l încă din anul 1873 sub controlul unei comisii speciale pentru administrarea spitalului, deoarece fondurile pentru buna funcţionare a acestuia proveneau din bugetul local. Pe de altă parte, unele fonduri, precum cele pentru spitale, care fuseseră create sub regimul militar, puteau fi utilizate în continuare pentru nevoile spitalului civil, aşa cum se prevede în Decretul din 9 iunie 1872 semnat de Francisc Iosif I, în calitate de rege al Ungariei. Continuă să citești

Eroii anticomunişti de la Pietrele Albe, comemoraţi la Teregova

Vizualizari: 573

Joi, 21 februarie, în preziua împlinirii a şapte decenii de la confruntarea dintre grupul de rezistenţă anticomunistă Ionescu-Blănaru şi organele de securitate pe dealurile din împrejurimile Teregovei, la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din centrul de comună s-a desfăşurat un program special închinat celor care au s-au opus cu arma în mână regimului opresiv bolşevic. În deschidere, Simion Bica, preotul paroh, împreună cu Ioan Smultea, coslujitor, şi diaconul Gabriel-Mihail Bica au oficiat un parastas de pomenire a celor peste 30 de partizani anticomunişti care au luat parte la lupta de la Pietrele Albe, dintre care unii au căzut atunci răpuşi de gloanţele militarilor aflaţi în acţiune, şi anume, Petru Anculia, zis Miloi, şi Gheorghe Urdăreanu, iar alţii au fost capturaţi – Nicolae Ghimboaşă, zis Micluţi, şi Gheorghe Smultea, zis Crişu. În continuare, elevii din clasele gimnaziale au prezentat sceneta „Chemarea libertăţii”, care, inspirată din evenimentele dramatice petrecute în anul 1949, a conectat auditoriul la pulsul unei istorii care încă emoţionează, dar şi incită la discuţii. Continuă să citești

Dezvoltarea economică a Caransebeşului între 1873-1919 (IV)

Vizualizari: 362

Agricultura. Pomicultura. Creşterea animalelor

Datele furnizate de documente ne dezvăluie faptul că suprafaţa oraşului, inclusiv vatra, se situa în jurul a 9.210 jugăre cadastrale, din care vatra oraşului însuma 540 de jugăre. În general, repartizarea suprafeţelor agricole pe culturi se prezenta astfel: cca. 2.450 de jugăre pentru arături, cca. 1.450 de jugăre pentru grădini şi livezi, cca. 1.250 de jugăre pentru fâneţe, cca. 2.840 de jugăre pentru păşuni şi cca. 669 de jugăre pădure.

Se cunoaşte şi faptul că o bună parte a familiilor din oraş se ocupa cu agricultura şi creşterea vitelor, chiar şi acelea în care existau meseriaşi tradiţionali precum zidari, tâmplari, cizmari, dulgheri ş.a., nevoiţi să practice agricultura sau creşterea vitelor, deoarece meseriile învăţate nu le asigurau venituri permanente.

În raza oraşului, pe terenurile agricole se cultivau cu precădere porumbul, grâul, ovăzul şi orzul, apoi lucerna şi trifoiul, deoarece numărul animalelor crescute în oraş era destul de mare. Spre exemplu, la 28 septembrie 1877, Corpul reprezentativ al oraşului a hotărât ca pe izlazul orăşenesc să păşuneze 4.000 de oi, iar în Teiuş 2.000 de oi, urmând să se încaseze taxele de păşunat. Pentru păşunatul alpin, locuitorii oraşului foloseau Muntele Turcel, preluat de la Stat, şi Muntele Nedeia, preluat de la Comunitatea de avere. Continuă să citești

Dezvoltarea economică a Caransebeşului între 1873-1919 (III)

Vizualizari: 371

Comerţul

Încă din secolul al XV-lea, Caransebeşul a fost cunoscut ca un important centru comercial nu numai pentru Banat, ci şi pentru zona Balcanilor şi centrală a Europei.

Mai târziu, oraşul ajungând sub jurisdicţie militară, locuitorilor săi şi altora care ar fi dorit să se stabilească aici li s-au aplicat prevederile Constituţiei confiniare din anul 1807. Aceasta interzicea evreilor să se stabilească pe teritoriul Graniţei militare şi să exercite comerţul. Doar unui număr limitat de familii evreieşti, „prin încuviinţare prea înaltă”, li s-a admis să se aşeze în această zonă. Însă, printr-o Rezoluţiune din 16 februarie 1868, s-a abrogat restricţia privitoare la aşezarea evreilor aici, acordându-li-se acestora şi dreptul de a dobândi imobile.

Pe de altă parte, pentru secolul al XIX-lea este cunoscut şi faptul că puţini români au îmbrăţişat comerţul, având în vedere situaţia materială inferioară a acestora faţă de minoritarii germani, maghiari sau evrei. Continuă să citești

Unirea Principatelor – moment crucial în procesul făuririi Statului naţional român unitar

Vizualizari: 590

Actul de la 24 ianuarie 1859, prin care Muntenia şi Moldova, dând expresia voinţei naţionale, s-au unit într-un singur stat, constituie un moment de însemnătate excepţională în istoria poporului român, marcând o primă etapă în procesul de formare a Statului naţional român unitar, proces care avea să se încheie la 1 Decembrie 1918, prin Unirea Transilvaniei cu România, eveniment al cărui Centenar l-a sărbătorit chiar anul trecut.

Revoluţia de la 1848 ridicase „Stindardul Libertăţii, Unirii şi Frăţiei”, cum se spunea într-un text difuzat cu ocazia Adunării de la Islaz. Înfrângerea Revoluţiei nu a însemnat însă decât o amânare a realizării unităţii naţionale.

Visul restaurării vechii Dacii în graniţele etnice ale poporului român era prea temerar pentru a fi realizat dintr-odată şi avea nevoie, ca orice mare act, de colaborarea timpului. Continuă să citești

Dezvoltarea economică a Caransebeşului, între anii 1873-1919 (II)

Vizualizari: 267

Iluminatul public

La 1 noiembrie 1890, oraşul Caransebeş a beneficiat de iluminat public electric, înscriindu-se în rândul celor dintâi oraşe româneşti iluminate electric, în care becurile au fost montate inclusiv pe străzi, prioritatea având-o până atunci doar oraşul Timişoara. Uzina producătoare de curent electric a fost amplasată pe un canal prin devierea apei din râul Sebeş, care aproviziona şi morile de apă din aval. La mijlocul anului 1892, iluminatul public este preluat de Staţia centrală pentru iluminat public din Caransebeş, în urma unui contract de închiriere semnat de Frantz Schmidt, Frantz Dachler, Ignatz Perlfaster şi Gustav Perlfaster, staţia de alimentare fiind amplasată în casa cu numărul 675. Cei de mai sus au creat, la 4 iunie 1892, o societate comercială pentru iluminatul public şi al imobilelor private din oraş. În aceeaşi zi, cei patru acţionari, care se afirmaseră şi în industria morăritului, au creat şi înregistrat Societatea Comercială Uzina electrică la Tribunalul local. Se cuvine subliniat şi faptul că Staţia centrală pentru iluminat public „Schmidt, Dachler et Perlfaster” a încheiat la 14 martie 1893 un contract cu comerciantul local Anton Grossek pentru montarea „lămpilor cu incandescenţă”. În anul 1896, pentru iluminatul public din oraş şi pentru curentul electric consumat în edificiul Primăriei se prevăzuse în buget suma de 1.605 coroane. La începutul secolului al XX-lea, Primăria oraşului Caransebeş plătea acesteia peste 5.600 de coroane anual pentru iluminatul public. Continuă să citești

Generalul Henri Berthelot, pomenit la Teregova în Anul Centenar

Vizualizari: 746

Şirul manifestărilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri s-a încheiat la Teregova, în 26 decembrie 2018, cu sfinţirea plăcii comemorative amplasate pe edificiul vechii gări din localitate, în amintirea evenimentului care s-a petrecut aici în urmă cu un veac. Din mărturiile lăsate de oamenii locului, unii chiar martori direcţi ai acelor vremuri, am aflat că „În anul 1918 se termină războiul, fiind pierdut de Austro-Ungaria şi aliaţii ei… Atunci a trecut pe aici marele general Berthelot, comandantul Armatei Române şi Franceze din România; au fost aşteptaţi de întreaga populaţie în Gara Teregova cu cântece naţionale şi altele ca «Deşteaptă-te, române»; l-am văzut şi eu când a vorbit din vagon… Am fost în gară cu tată-miu; am stat toată ziua acolo, am jucat; Berthelot din uşa trenului vorbea şi un tălmaci vorbea în româneşte” (Ioan Stepanescu, zis Ivănescu, n. 1905, Rusca). Tabloul acelei zile este întregit şi de relatările urmaşilor unora dintre aceştia: „Ţin minte că povestea tata, că atunci, după Primul Război Mondial, o trecut prin gări o comisie formată din nişte domni, şi-or oprit şi la noi în gară, şi o întrebat mulţâmea adunată acolo, s-au adunat că fusăsără anunţaţi, cu cine vreţi să fiţi, cu Ungaria sau cu România? Şi atunci, toţi or răspuns: Cu România! Cu România! Nima nu o zâs că vre cu Ungaria” (Simion Bica, n. 1923,Teregova). Continuă să citești

Traducere