Romanii şi-au făcut drum prin Caransebeş


Marți, 23 ianuarie, la Cinematograful 3D Luna din Caransebeş a avut loc vizionarea filmului documentar  „Banatul Montan – Episodul 1 – Drumul Romanilor“, și, ca bonus, scurtmetrajul „Sărbătoritul“, în regia lui Sabin Dorohoi.

Acesta este primul episod dintr-o serie de trei documentare turistice despre această regiune. Trilogia ar urma să fie realizată de-a lungul a trei ani, câte un film în fiecare an. Filmul propune descoperirea atracţiilor turistice din oraşele Banatului de Munte, urmărind drumul legiunilor romane, în campania de cucerire a Daciei din anul 101. Seria ar urma să continue cu încă două părţi: episodul al doilea s-ar realiza în acest an, iar ultimul în 2019. Dacă în primul episod din „Banatul Montan“ au fost promovate zonele citadine, în celelalte două va fi vorba despre alte atracţii şi poveşti ale acestei zone care încă n-au fost filmate, cum ar fi Munţii Ţarcu, Rusca Montană, Rudăria, Cheile Nerei, Calea Ferată Anina – Oraviţa, Caraşova, Peştera Comarnic, Munţii Semenic, Dognecea, Bocşa, Cascada Bigăr, Pârtiile de Schi, Valea Almăjului şi multe altele.

În primul episod, un loc aparte îl ocupă întâlnirea din anul 1903, dintre Împăratul Franz Joseph și Constantin Burdea, primarul Caransebeșului din acea vreme, fiind prezentat modul în care edilul a reușit să-l convingă pe Împărat să finanțeze construirea frumoasei clădiri a Primăriei din capital Ţării Gugulanilor.

Bianca METEŞ