,,Nu tăia un arbore până nu sădeşti un altul în loc”. Aceste vorbe pline de adevăr şi înţelepciune sunt spuse de bătrâni, şi ele trebuie să găsească în noi sensibilitatea şi puterea de-a păstra această comoară, pădurea, ce nu poate fi uşor înlocuită.
În luna martie 2007, printr-un Ordin al ministrului Mediului şi Apelor, s-a stabilit ca perioada 15 martie-15 aprilie a fiecărui an să fie declarată ,,Luna pădurii”, pentru sensibilizarea opiniei publice, pentru plantarea de arbori din speciile răşinoase şi foioase. Pentru anul următor, 2008, Guvernul a alocat suma de 146 de milioane de lei pentru împăduriri, pentru regenerarea pădurilor în unele regiuni ale ţării, şi cam tot atât pentru fiecare din anii următori.
Pădurile diferă de la o regiune la alta, datorită varietăţii condiţiilor de climă şi sol, şi adăpostesc o uimitoare lume, care numără mii de specii vegetale şi animale.
În anul 1851, Ion Ionescu de la Brad a fost primul care a susţinut şi a pus în lumină rolul pădurii. Astfel, în anul 1881, apăreau Codul silvic şi o serie de legi care precizează importanţa pădurii şi nevia ocrotirii ei.
În zilele noastre, tot mai puternic iese în evidenţă rolul pădurii pentru menţinerea climei, apărarea mediului înconjurător, pentru împiedicarea eroziunii solului şi alunecărilor distrugătoare de teren, pentru întărirea malurilor cursurilor de apă, împiedicarea acţiunii vântului şi menţinerea umidităţii constante a solului şi aerului, precum şi pentru valoarea turistică creată de frumuseţea şi varietatea peisajelor.
Regia Naţională a Pădurilor administrează toate pădurile ţării, precum şi toate parcurile naţionale şi rezervaţiile naturale. Peste două milioane de hectare însumează aria rezervaţiilor protejate de Regia Naţională a Pădurilor.
Legea Nr. 5 din martie 2000, care se referă la rezervaţiile naturale şi monumentele naturii, cuprinde şi cele 88 de păduri protejate. În judeţul Caraş-Severin, se află sub protecţia legii pădurea Ezerişului, de 120 de hectare, ce aparţine comunei cu acelaşi nume.
În ţara noastră sunt ocrotite prin lege, pe lângă alte plante, şi mai multe specii de arbori, cum ar fi zada, tisa, zâmbrul – din specia răşinoase, şi mesteacănul – din specia foioase.
Zada, deşi aparţine aceleiaşi familii cu bradul, toamna îşi pierde frunzele ca nişte ace lungi, pentru ca odată cu venirea primăverii să se îmbrace în haină nouă. Este singurul conifer care îşi pierde frunzele şi creşte în Munţii Bucegi şi Ceahlău.
Tisa este vestită pentru lemnul mirositor şi trandafiriu, din care se confecţionează mobilă de lux, motiv pentru care pădurea a fost tăiată în exces. Frunzele şi seminţele sunt foarte otrăvitoare. Un exemplar de tisă, de aproximativ 500 de ani, se găseşte la Pângăraţi, în judeţul Neamţ.
Zâmbrul este un copac care la noi, ca şi în alţi munţi, se află pe cale de dispariţie, din cauză că lemnul este este foarte căutat.
Mesteacănul pitic. Cel mai sudic loc din lume unde creşte acest arbore este localitatea Tuşnadul Nou. Arbore din specia foioase, mesteacănul pitic aparţine florei din Siberia.
Ne putem mândri şi cu faptul că în ţara noastră creşte şi cel mai înalt brad din Europa, de 62 de metri, care se află în valea pârâului Arţagul, afluent al râului Buzău.
Lângă Borsec se află şapte brazi crescuţi din aceeaşi tulpină, ei fiind declaraţi monumente ale naturii.
Din nefericire, în România se taie de-a valma brazi şi arbori ocrotiţi de lege. Tăierile se fac din cauza lăcomiei societăţilor forestiere, care taie complet copaci de orice esenţă, suprafeţele luate în exploatare fiind absolut devastate, ceea ce creează mari dezechilibre ale ecosistemelor şi mediului, în general.
La replantarea pădurilor trebuie să contribuim cu toţii, acolo unde este cazul. Într-un fel, pădurea ne dă frumuseţe, dar, să nu uităm, ea are şi grijă de viaţa noastră.
Mircea SOCACIU, ghid montan
