Moş Nicolae a venit pe patine


Marţi, 6 decembrie, a fost inaugurat patinoarul din Parcul „Gen. Ioan Dragalina” din Caransebeş, singurul de acest fel din judeţul Caraş-Severin. Este pentru al zecelea an consecutiv când cei mici, şi nu numai, se bucură de cadoul făcut de administraţia locală a municipiului.

Pe lângă zecile de copii care, în prima zi, au putut intra gratuit pe gheaţă, la eveniment au luat parte şi mulţi reprezentanţi ai municipalităţii, printre care primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, city-managerul Andrei Ungur şi consilieri locali, dar şi fostul primar Marcel Vela, cel care, împreună cu actualul edil şi un copil care şi-a serbat onomastica, Nicolas, a tăiat panglica inaugurală.

Patinoarul mobil artificial are o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, iar accesul pe gheaţă se face la aceleaşi preţuri ca şi în anii trecuţi, respectiv 5 lei biletul pentru o oră, şi tot 5 lei închirierea unei perechi de patine, aceasta putându-se face doar în baza unui act de identitate. În cazul în care grupuri organizate de copii, însoţite de cadre didactice, solicită, în scris, accesul pe gheaţă în mod gratuit, aceasta se va face numai cu acordul Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, vizat de primarul municipiului.

Programul după care va funcționa patinoarul este în intervalul orar 10.30 – 13 şi 16.30 – 21.30, între orele 13 şi 16 fiind pauză, pentru respectarea liniștii locuitorilor din zona parcului şi pentru a putea fi refăcută suprafaţa de gheaţă. (S. Rogoz)