La mulţi ani, ,,Armenişana”!


Zilele trecute, în comuna Armeniş a fost mare sărbătoare, pentru că Ansamblul de cântece şi dansuri „Armenişana” a sărbătorit 20 ani de activitate neîntreruptă de la înființare.

Ansamblul a luat fiinţă în anul 1998, din iniţiativa şi sub directa îndrumare a directorului Căminului cultural Armeniş, un mare iubitor de cântec şi joc autentic bănăţean, Dumitru Dragomir. Prima apariţie pe scenă a avut loc în 1999, la Colocviile bănăţene de la Băile Herculane. A participat la majoritatea acţiunilor culturale organizate pe plan local şi judeţean.

În anii 2002-2003 a participat cu spectacole la Tabăra Lebăda şi Delfinul, din Năvodari.

În anul 2003 a luat parte la Festivalul internaţional de folclor pentru copii „Peştişorul de Aur” de la Tulcea, unde a obţinut Premiul pentru promovarea folclorului zonal şi autenticitatea costumelor populare. Tot în 2003 a participat la un schimb cultural internaţional Voivodina – Serbia – Muntenegru.

A participat la toate cele nouă ediţii ale Festivalului-concurs de interpretare a muzicii populare „Sandu Florea” de la Armeniş. A participat, încă de la înfiinţare, la Alaiul primăverii organizat la Reşiţa.

În anul 2004, pe lângă prezenţa la Alaiul primăverii şi Festivalul „Sandu Florea”, a mai participat la Festivalurile „Hercules” şi „Mândru mi-s că-s bănăţean”, organizat de Inspectoratul Şcolar Caraş-Severin la Teregova şi Reşiţa, unde de fiecare dată a obţinut premiul I.

În anul 2005 a susţinut spectacole în comunele Voivodinţ şi Coştei din Serbia – Muntenegru.

Din anul 2005 şi până în prezent a participat la Festivalul Inimilor de la Timişoara.

În 2006 şi 2007 a fost prezent la Festivalul internaţional de folclor „Carpatica” de la Deva, la „Hercules” de la Băile Herculane, iar la Timişoara la Festivalul-concurs de coregrafie „Ionel Marcu”, unde a obţinut premiul II. A fost prezent pe platourile televiziunilor Favorit, Europa Nova, TVR Timişoara şi TV România. A susţinut spectacole cu ocazia Zilelor Oraşului Anina.

În 2007, cu ocazia Zilei Europei, a susţinut spectacole în Austria. A participat la Rugile de la Caransebeş, la Carnavalul diversităţii organizat cu ocazia Zilelor Municipiului Reşiţa, a susţinut un spectacol pentru persoanele de vârsta a treia tot la Reşiţa şi a participat la Festivalul „Pinul Negru de Banat” la Băile Herculane.

În anul 2008 a fost prezent la Festivalul internaţional de folclor „Nistrule cu apă lină” din satul Corjova, raionul Criuleni, din Republica Moldova, aici întâlnind un primar cu mare dragoste de folclorul românesc, ing. Gheorghe Ojog.

În perioada 20-23 august 2009, Ansamblul „Armenişana” a participat la Festivalul Internaţional de Folclor al Românilor de Pretutindeni, de la Seleuş – Serbia, fiind invitat de onoare.

În 2010 a susținut spectacole în Grecia, la Paralia Katerini și Olimpik Beach, dar și la Zilele Alibunarului, în Serbia.

În anul 2011 a participat la două mari festivaluri internaționale din Italia, și anume la Atina și la Roccavivi, alături de ansambluri din Ungaria, Germania, China, Croația, Belgia, Olanda şi Italia, obținând diplome de excelență și trofee ale festivalurilor.

În vara anului 2012 ansamblul a fost prezent la Festivalul Internațional de Folclor „Maia Rezaci”, de la Deliblato, și a susținut spectacole la Kouvin și Dolovo, în Serbia. A participat la Sărbătoarea Orașului Pecica – judeţul Arad, la „Praznicul de pită nouă”, la Zilele Cetății Jdioara Timiș, la Festivalul internațional de folclor de la Coșteiu – Timiș etc.

În 14 octombrie 2012 aluat parte la Concertul extraordinar „Bănățanu când petrece”, organizat la Sala Radio București și difuzat integral de Favorit TV.

În 2013 a participat la Alaiul primăverii, „Ruga de la Oraș”, Festivalul „Velișcu Boldea” organizat la Armeniș, la festivalurile-concurs de la Bistra Măru și Băuțar a obținut premiul I, iar soliștii dansatori Amalia-Romina Dragomir și Petru Stepanescu au obținut Trofeul festivalului, la Festivalul-concurs de la Eforie Sud „Cânt și joc pe plai dobrogean” au obținut premiul I și Trofeul festivalului, iar recitatoarea de poezie în grai Amalia-Romina Dragomir și instrumentistul Adrian Dragomir au obținut diplome de excelență.

În anul 2014 a luat parte la Festivalul-concurs „Hora” de la Dudeștii Noi, unde a obținut Trofeul „Ionel Marcu”, echivalentul locului I.

În anul 2015 a participat la Festivalul internațional de folclor de la Livov – Ucraina, iar la Dudeștii Noi a obținut, de asemenea, premiul I și Trofeul „Ionel Marcu”.

În anul 2016, la Dudești, la Festivalul-concurs „Hora”, a obținut Trofeul „Emilian Dumitru”, iar la Festivalul-concurs „Așa-i jocul pe la noi”, organizat la Arad, a obținut premiul I.

În anul 2017 a obținut premiul I la Festivalul „Ciobănașul” de la Băuțar, premiul I la Festivalul-concurs „Doina Bistrei” de la Măru, premiul I la Festivalul „Flori în orașul florilor” la Timișoara, diplome de excelență, medalii și Trofeul festivalului „Cânt și joc pe plai dobrogean” de la Eforie Sud, fiind invitat de onoare la postul de televiziune Antena 1 Constanța, fiind apreciat, de asemenea, la Festivalul internațional de folclor „Ana Lugojana” din Lugoj şi la Festivalul internațional „Ghiță Copăceanu (Moșu)” de la Teregova.

În anul 2018 a participat la Alaiul primăverii din Reșița, la Festivalul „Vară Pieleșteană” la Pielești, judeţul Dolj, la Festivalul-concurs de la Coștei, judeţul Timiș, a obţinut premiul I, la Festivalul „Cânt și joc pe plai dobrogean” de la Eforie – trofeul, diplome de excelență și medalii, fiind prezent şi la Zilele orașului Buşteni – „Bușteni 110 ani”, Festivalul internațional de folclor „Hercules”, Festivalul internațional de folclor „Festivalul Inimilor” organizat la Timișoara, la Balul portului popular Voiteg, judeţul Timiș, la Festivalul-concurs „Flori de Busuioc” organizat la Trușești, judeţul Botoșani, a obținut premiul I, la Festivalul național de folclor „Jocul popular – tradiție perenă pe Valea Timișului”, ajuns la cea de a IV-a ediție, organizat la Armeniș, la Festivalul „Ana Lugojana” la Lugoj, la „Praznicul de pită nouă” de la Pecica, judeţul Arad.

În zilele de 29-30 septembrie va participa la Festivalul Regional „Sărbătoarea Străbunilor – ALESUL”, la Sângeorz-Băi, în perioada 4-7 octombrie va fi prezent la un spectacol extraordinar de folclor „Ansambluri folclorice naționale și internaționale elogiază România Centenară”, alături de ansamblurile „Apsita” din Ucraina, „Bulgarani” – Bulgaria, „Ceatăra” Satu Mare, „Ciprian Porumbescu” Suceava, „Cununa Vețelului” Hunedoara, „Danubius” Tulcea, „Doina Ceahlăului” Piatra Neamț, „Hora Mare” din Republica Moldova, „Mărginimea” Sibiu, „Maria Tănase” Craiova și, bineînțeles, organizatorii „Valea Prahovei” București, iar în 19-21 octombrie vor lua parte la „Sărbătoarea Zaibărului” la Băilești.

În toate aceste deplasări, ansamblul a prezentat suite de dansuri de pe Valea Timişului, de pe Valea Bistrei, din zona Naidășului, jocuri din zonă, suite de brâuri bărbătești din zona de munte a Banatului, hore de fete, jocuri din Oaș şi uneori călușarii.

Şi, chiar dacă „Armenişana” s-a născut şi activează într-o comună, activitatea ansamblului poate rivaliza oricând cu a oricărei alte formaţii artistice aparţinând unor case de cultură mult mai mari şi cu o mult mai veche tradiţie.

Sigur că directorul de Cămin Dumitru Dragomir, care este şi coregraful acestui ansamblu, nu putea realiza toate aceste activităţi susţinute pe plan naţional şi internaţional fără sprijinul foştilor edili ai acestei comune: David Vela, ing. Nicolae Matica, ec. Ioan Vetreş, care s-au implicat încă de la înfiinţarea formaţiei, Petru Vela și actualul primar Ioan Cristian Vela. „Armenişana” a mai fost, de asemenea, sprijinită şi de notarul Gheorghe Simescu, om al locului, care, prin Studioul „Otilia” din Caransebeş, manager regretatul Titi Alexin , i-a sprijinit pe membrii săi să înregistreze toate melodiile ansamblului, pentru ca apoi să fie filmate tot la acest studio.

Oameni cu suflet mare și atrași de nestematele folclorului bănățean care au ajutat acest ansamblu mai sunt și ing. Gheorghe Lăzărescu din Teregova, notar Petrică Schinteie, Ionel Dragomir-Popescu, Balasz Gheza din Armeniș, și, nu în ultimul rând, Ion Barthe – armenișean stabilit în Belgia. Le mulțumim din suflet pe această cale!”, a spus Mitru Dragomir, directorul Căminului Cultural Armeniș, coregraful Ansamblului „Armenișana”.

Spectacolul aniversar s-a bucurat de mare succes, ansamblul prezentând toate suitele de jocuri din repertoriu, în deschiderea reprezentaţiei evoluând cu două suite de jocuri din zona de munte a Banatului „Piticii Armenișanei”, viitoarea pepinieră a ansamblului, iar ca soliști vocali au spus prezent Maria Hurduzeu, care a fost și prezentatoarea spectacolului, Andreea Aleușan și doinitorul Banatului, Traian Barbu, prietenul ansamblului. Acompaniamentul a fost asigurat de Floreștii jr., respectiv Ionuț Sandu Florea la saxofon și fratele său Sandu Simion Cătălin, la orgă.

După terminarea spectacolului, organizatorii – foștii și actualii membri ai ansamblului – au organizat o masă festivă la care au luat parte toţi artiștii prezenți la manifestare. „Pe asemenea oameni cu drag de cântec şi joc, nu putem decât să-i felicităm şi să le urăm succes pe mai de parte, şi să ne întâlnim sănătoşi şi la alte aniversări! Le mulțumim, de asemenea, tuturor artiștilor care ne-au onorat cu prezenţa, precum și spectatorilor care au fost într-un număr foarte mare. Absenții cred că au regretat…”, a mai spus Mitru Dragomir.

Ştefan ISAC