,,Hristos a Înviat!”


În acest an, Învierea Domnului a fost sărbătorită, la aceeaşi dată, de creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi reformaţi. La Caransebeş, numeroşi credincioşi au ţinut să primească vestea Învierii Mântuitorului şi să ia Lumina Sfântă de la Catedrala episcopală, dar şi de la celelalte biserici, care şi-au deschis larg porţile. La Catedrala cu hramurile ,,Învierea Domnului” şi ,,Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, Slujba Învierii, precum şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. (C. Senco)

Bucuria Învierii Domnului a fost sărbătorită în acest an, la aceeaşi dată, de creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi reformaţi. La Caransebeş, numeroşi credincioşi au ţinut să primească vestea Învierii Mântuitorului şi totodată Lumina Sfântă din biserică, iar toate lăcaşele de cult şi-au deschis larg porţile. În municipiul de pe Timiş şi Sebeş, numeroşi credincioşi au participat la Slujba Învierii Domnului, în noaptea Sfintelor Paşti, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Slujba Învierii, precum şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Prima parte a slujbei a fost oficiată pe esplanada Catedralei episcopale, apoi a continuat în interiorul acesteia. După tradiţionala procesiune din Noaptea Sfântă, Chiriarhul a sfinţit în faţa credincioşilor „Paştile”, potrivit tradiţiei Bisericii strămoşeşti. După oficierea slujbei Utreniei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, conform rânduielii bisericeşti, P.S. Lucian al Caransebeşului a sâvârşit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în cadrul căreia foarte mulţi credincioşi au primit, la momentul cuvenit, Sfintele Taine.

Duminică, în prima zi a Sfintelor Paşti, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei Praznicului Învierii Domnului, sau A Doua Înviere, cum mai este cunoscută. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa evanghelică în mai multe limbi: română, ebraică, greacă, latină, italiană, spaniolă, franceză şi engleză, prina aceasta arătându-se faptul că Hristos a murit şi a înviat pentru întreg neamul omenesc. Pr. Alin Câmpean, consilierul administrativ-bisericesc al Eparhiei Caransebeşului, a citit în faţa credincioşilor prezenţi Pastorala la Praznicul Învierii Domnului pentru anul 2011, intitulată „Sfântul Botez – Moarte şi Înviere în Hristos”, a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcop al Caransebeşului. Mesajul Chiriarhului a fost centrat asupra Sfântei Taine a Botezului, anul 2011 fiind declarat an omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, de către Patriarhia Română, şi a subliniat legătura profundă existentă între Taina Botezului şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Cu prilejul sărbătoririi hramului, credincioşii participanţi la slujba oficiată la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” au primit, după slujbă, ouă roşii, un pahar cu vin şi cozonac.

Carmen SENCO