Dulcele gust al fericirii, în Balta Sărată


La sfârşitul săptămânii trecute, în Vinerea Mare, a avut loc înmânarea cheilor de la locuinţe, unui număr de 57 de beneficiari ai apartamentelor şi garsonierelor construite de ANL la Caransebeş, precum şi celor 19 familii evacuate din casele naţionalizate şi retrocedate proprietarilor – în cazul acestora fondurile provenind de la Ministerul Dezvoltării în perioada 2007-2008. Acestea sunt primele blocuri construite în municipiul de pe Timiş şi Sebeş după Revoluţia din 1989. Chiar dacă imobilele erau terminate, repartiţiile nu s-au putut face din cauză că administraţia locală a întâmpinat probleme cu situaţia juridică a terenurilor. În jurul blocului ANL, municipalitatea va achiziţiona, de la actualul proprietar al Platformei Mocars, parcul din incinta societăţii, astfel încât noii locatari să beneficieze de o zonă verde adecvată. Tot în Balta Sărată, administraţia locală intenţionează să achiziţioneze, din fonduri de la bugetul local, locuinţe sociale mobile, unde să fie mutate familiile care locuiesc în barăcile care au aparţinut societăţii Mocars. (C. Senco, L. Dinu)

Cei 57 de beneficiari ai apartamentelor şi garsonierelor ANL din Caransebeş şi cele 19 familii evacuate din locuinţele naţionalizate şi retrocedate proprietarilor au intrat recent în posesia repartiţiilor. Blocul ANL, construit din fondurile acordate de Agenţia Naţională a Locuinţelor, iar cel social – din cele ale Ministerului Dezvoltării în perioada anilor 2007-2008, sunt primele construite în Caransebeş după Revoluţia din Decembrie 1989. „Nu am putut face până acum repartiţiile, chiar dacă imobilele erau terminate, pentru că am avut de rezolvat o serie de probleme juridice ale terenurilor. Suprafeţele au aparţinut societăţii Mocars, care a fost preluată de firma Optimobil, care le ipotecase. A durat ceva până banca a ridicat ipoteca, astfel ca noi să putem achiziţiona terenul în cauză”, a precizat în plen primarul Ion Marcel Vela, care a mai adăugat că demersurile au fost finalizate în luna februarie,

dar atunci locatarii nu se puteau muta în noile lor apartamente şi garsoniere, pentru că nu aveau contractele încheiate cu furnizorii de utilităţi şi n-ar fi putut beneficia de serviciile lor. „Mă bucur mult că, în sfârşit, am intrat în posesia apartamentului. Aveam convingerea că acest lucru se va întâmpla într-o bună zi, pentru că am încredere în administraţia locală. Mă gândeam în sală că blocul ANL are nr. 33, câţi ani a avut Iisus când s-a jertfit. Acest bloc, pentru noi, înseamnă renaştere”, ne-a declarat Adriana Marghescu, una dintre beneficiare. La rândul ei, Silvia Ladariu, una dintre ocupantele unui apartament în blocul social, care are mari probleme de sănătate, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, că dacă proprietarul locuinţei în care stătea cu chirie împreună cu familia fiului ei i-ar fi evacuat, n-ar fi avut unde să plece. „Cred că aşa bucuroasă n-am mai fost din ziua în care am născut. Am avut încredere în Dumnezeu şi El m-a ajutat”, a mai spus femeia.

În jurul blocului ANL, urmează să fie achiziţionat, de la societatea Optimobil, actualul deţinător al Platformei Mocars, parcul care exista în incinta fabricii, astfel încât tinerii care vor locui aici să beneficieze de o zonă verde, adecvată.

În acelaşi cartier, în 2011, administraţia locală intenţionează să achiziţioneze, din fonduri de la bugetul local, locuinţe sociale mobile, unde să fie mutate familiile care locuiesc în barăcile care au aparţinut societăţii Mocars.

În ceea ce îi priveşte pe cei care încă se află pe listele de aşteptare pentru închirierea unui apartament ANL, primarul Marcel Vela susţine că aceştia vor obţine locuinţa pe măsură ce, la Caransebeş, vor fi acordate fonduri de la bugetul de stat, necesare construirii de noi spaţii locative.

Carmen SENCO

Liviu DINU