Din pelerinajul Corului Catedral ,,Gheorghe Dobreanu”


Sfânta Mânăstire Suceviţa (II)

Pe pereţii celor trei abside, în şapte registre, este redată ,,Rugăciunea tuturor sfinţilor”, temă unică în arta creştin-ortodoxă, creaţie a şcolii de pictură din Moldova.

Faţa sudică este decorată cu ,,Arborele lui Iesei”, având la bază filosofii antici, ,,Acatistul Maicii Domnului”, „Rugul în flăcări” şi ,,Acoperământul Maicii Domnului”. Pictura murală de la Suceviţa, considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry ,,testamentul artei moldoveneşti”, încheie epoca de mari creaţii care a fost secolul al XVI-lea, ale cărei monumente cu pictură exterioară de la Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ constituie capodopere ale artei universale.

În Camera mormintelor sunt înmormântaţi fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movilă, ale căror lespezi de morminte, din marmură românească de Ruşchiţa, constituie valori artistice ale sculpturii medievale româneşti.

Mânăstirea Suceviţa posedă o colecţie de obiecte de certă valoare artistică şi culturală, expuse în actualul muzeu, fostă Sală de consiliu a mânăstirii, situată pe latura de est a incintei. Printre exponate se remarcă câteva broderii de valoare excepţională, datând din secolele XV-XVI-lea, din vremea lui Ştefan cel Mare şi Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, argint mătase şi perle. Cele mai importante piese sunt portretele lui Ieremia şi Simion Movilă şi un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate în argint aurit şi un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movilă. Iconostasul, sau catapeteasma, care desparte altarul de naos, este sculptat în lemn de tisă, în stil baroc-rococo, în anul 1801.

În pictura interioară se impune, printr-o semnificativă valoare estetică, tabloul votiv reprezentându-l pe domnitorul Ieremia Movilă şi familia sa. În gropniţa bisericii se află mormintele fraţilor Ieremia şi Simion Movilă. În complexul cultural-artistic pe care-l reprezintă Mânăstirea Suceviţa, vizitatorul dornic de a cunoaşte arta medievală a secolelor XV-XVI întâlneşte sculptură în lemn şi piatră, broderii, manuscrise miniate şi argintărie.

Datorită valorii sale complexe şi îndeosebi a rolului educativ religios-cultural, faima Mânăstirii Suceviţa a depăşit demult hotarele ţării, această superbă perlă a ortodoxiei româneşti înscriindu-se în rândul operelor culturii universale.

Mânăstirea Suceviţa, care străjuieşte de patru secole la poalele munţilor, ca o mărturie a credinţei noastre strămoşeşti şi a istoriei neamului, va dăinui peste veacuri, întreţinând vie făclia spiritualităţii ortodoxe româneşti. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC