Didactica istoriei la… Roma


În „Anul educaţiei incluzive”, la iniţiativa inspectorului şcolar de specialitate, prof. Manuela Golopenţa, Seminarul Didactica Internaţional, aria curriculară ,,Om şi societate”, a fost organizat… altfel. Pornind de la ideea că educaţia incluzivă nu se limitează la teorie, aceasta devenind funcţională doar în condiţiile unui dialog intercultural real, doamna inspector Golopenţa ne-a propus profesorilor de istorie din judeţ „o schimbare a decorului” şi un format nou pentru activitate. Astfel, am renunţat la prezentarea monotonă a unor referate între pereţii vreunei săli de curs şi „ne-am luat zborul” spre Cetatea Eternă – Roma.

Paşii noştri prin centrul istoric al „Capitalei lumii” ne-au purtat din Piaţa Sfântul Petru la Colosseum şi Arcul lui Constantin, apoi pe Via dei Fori, unde am admirat forurile imperiale. După aceea am urcat la vestita Lupoaică ridicată de vechii etrusci pe Colina Capitoliu, la poalele căreia tronează astăzi monumentalul „Altar al Patriei Italia”. De aici, ne-am îndreptat spre faimoasa Columnă a lui Traian, pentru ca apoi să ne aventurăm pe străzile şi prin pieţele Romei, ele însele splendide opere arhitecturale. Pantheonul, „Fântâna dorinţelor”, Biserica Santa Maria Maggiore au fost alte locuri ale „pelerinajului” nostru în oraşul de pe malul Tibrului.

Astfel, timp de un weekend, într-un mediu istoric multicultural, în contact direct cu o lume modernă şi cosmopolită, am beneficiat de un program care a variat de la vizitarea unor obiective turistice ale patrimoniului universal, la dezbateri informale asupra unor chestiuni care privesc ştiinţa istoriei, problemele curente ale profesorului de istorie, ca specialist, dar şi ca formator de opinie. Fără echivoc, excursia la Roma a fost nu doar un prilej de a aprofunda civilizaţia europeană, ci şi ocazia raportării propriei atitudini la diversitate, recunoscând că depăşirea stereotipiilor va fi un pas important spre toleranţă, acceptare şi incluziune în educaţie.

Din grupul profesorilor de istorie din Caraş-Severin, implicaţi în activitatea de la Roma, au făcut parte inspectoarea Manuela Golopenţa, Gabriela Bica de la Şcoala de Arte şi Meserii din Teregova, Mioara Bivolaru, Carmen şi Adrian Ardeţ din Caransebeş, Ionela Domilescu din Mehadia, Maria Ranga din Oraviţa, Lia şi Ion Cătană din Bocşa, Manuela Păvan şi Carmen Bortiş din Reşiţa.

Gabriela BICA