Decesul VALERIEI BORZA este o pierdere pentru Caransebeş, pentru Banat şi pentru România. Dincolo de faptul că un om tânăr a trecut în nefiinţă, a plecat la cele veşnice, faptul că VALI BORZA, o campioană naţională, o campioană europeană, nu mai este acum printre noi, ne întristează şi ne face să ne dăm încă o dată seama cât de mici suntem faţă de tot ceea ce se întâmplă pe pământ şi în univers. Sincere condoleanţe familiei, odihnă în pace şi linişte pentru VALERIA şi tot suportul nostru, al Primăriei municipiului Caransebeş, pentru colega noastră, Georgeta Borza, mama VALERIEI, pentru familia Borza, pentru toţi colegii şi prietenii VALERIEI. În memoria şi în amintirea ei, municipiul Caransebeş o va onora aşa cum se cuvine, în vremurile care vin.

Ion Marcel Vela,

primarul municipiului Caransebeş