Desant cultural cărăşean la Casa Armatei din Lugoj


Marţi, 14 octombrie, la Lugoj, la Galeria „Armi” din cadrul Casei Armatei, a avut loc un eveniment de cultură susţinut de câţiva oameni „de carte” din Caraş-Severin: conf. dr. Marcu Mihai Deleanu, prof. Angelica Herac, prof. dr. Dumitru Jompan, editorul şi publicistul Gheorghe Jurma şi prof. Adela Lungu-Schindler, moderator al manifestării fiind cunoscutul dr. Simion Dănilă, profesor la Şcoala Gimnazială din Belinţ. Cu acest prilej, au fost lansate o seamă de noi apariţii din spaţiul cărăşean: numărul 3 al revistei „Nedeia”, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin – Angelica Herac, „Perspective narative în basmul cult contemporan”, de Adela Lungu-Schindler, „Corespondenţă”, vol. IV, şi „Gheorghe Dobreanu – monografie”, semnate de Dumitru Jompan (foto), „Izvoare şi preocupări dialectale”, vol. I-II, de Marcu Mihai Deleanu, şi „Tradiţii culturale bănăţene”, de Gheorghe Jurma.

Între cei prezenţi la această acţiune culturală s-au numărat câţiva lugojeni iubitori de literatură şi artă, dintre care îi amintim pe muzicologul dr. Constantin Tufan Stan, scriitorul Simion Todorescu, muzeograf Daciana Vui, istoricul Răzvan Pinca, directorul Muzeului din Lugoj, sau poeta Adriana Weimer. (S. Berger)