Coco Galescu, Cetăţean de onoare, cu acte în regulă, al judeţului Caraş-Severin


După ce a înregistrat o serie de performanţe de excepţie, printre care şi mai multe premiere pentru România, cucerind unele vârfuri neatinse de alţi alpinişti români, aleşii judeţeni l-au propus, în şedinţa din 10 ianuarie, pe caransebeşeanul Cornel Galescu pentru acordarea titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, lucru cu care au fost de acord toţi cei 21 de consilieri prezenţi la şedinţă

Diploma i-a fost acordată caransebeşeanului în şedinţa de marţi, 28 februarie, a şedinţei Consiliului Judeţean, în cadru festiv, laudatio fiind susţinut de cunoscutul om de radio Doru Dinu Glavan, care a spus, printre altele, că, dintr-o ascensiune în alta, din Europa în Asia sau America de Sud, Coco Galescu a devenit unul dintre cei mai importanţi oameni ai alpinismului românesc. ,,Cornel Galescu este şi un gânditor. Pe de altă parte, Coco este şi un donator, un donator de viaţă. Coco Galescu este şi un educator. Şi, desigur, după toate acestea, rămâne omul de performanţă Cornel Galescu, de numele căruia se leagă mai multe premiere mondiale”, a spus Doru Dinu Glăvan în prezentarea sa.

„Este pentru mine, decernarea acestui titlu, o onoare la care, sincer, nu mă aşteptam, pentru că, atunci când m-am hotărât să pornesc pe cărările necunoscute ale alpinismului, de fapt am căutat să-mi aflu liniştea, am căutat regăsirea, m-am căutat pe mine însumi – şi încă pot spune că mă caut –, şi am crezut că acolo, în depărtări, în înălţimi, voi putea ajunge la o împăcare cu mine însumi, la o împăcare cu lumea, cu ceilalţi… Acest lucru m-a făcut să înţeleg că de fapt alpinismul este unul dintre sporturile cu suport filosofic, are o psihologie proprie. Aş fi extrem de fericit dacă acest titlu care mi-a fost oferit, şi pentru care mă simt recunoscător, ar reuşi, într-un fel sau altul, să transmită virtuţile care stau la baza ideii de explorare şi alpinism – şi mă refer aici la voinţă, la curaj, la demnitate – în toate compartimentele în care România are astăzi nevoie poate mai mult ca niciodată”, a spus caransebeşeanul.

El a ţinut să mulţumească forului judeţean pentru onoarea care i s-a făcut prin acordarea acestui titlu, familiei care l-a înţeles şi sprijinit de fiecare dată, prietenilor de la Clubul Montan, şi, de asemenea, Primăriei şi Consiliului Local Caransebeş, care au finanţat mare parte din expediţiile sale.

În „schimbul” diplomei, alpinistul caransebeşean i-a oferit preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, o fotografie de la Polul Sud.

Sonia BERGER