Caransebeșenii au trăit „Zile românești la Gyula”


Valorile spirituale şi tradiţiile etnografice veritabile ale Banatului Montan au fost prezentate şi promovate recent de către caransebeşeni în Ungaria. Evenimentul cultural derulat sub genericul „Zilele românești la Gyula”, organizat de Autoguvernarea de Naționalitate Română a localităţii maghiare, a avut loc pe parcursul a cinci zile,  prilej cu care, dincolo de spațiul geografic românesc, „s-a vorbit şi s-a simţit ca acasă”.

Manifestarea a debutat cu „Ziua folclorului românesc”, cu participarea oficialilor unor instituții românești, şefi ai misiunilor diplomatice române din Ungaria, oficialităţi locale şi judeţene, între care Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Florin Trandafir Vasiloni, Consulul general al României la Gyula, Traian Cresta, reprezentantul Comunităţii româneşti în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Mariana Negrau Vetro, directorul Centrului de Documentare şi Informare al ATRU, Mihai Cerhati, preşedintele Autoguvernării de Naţionalitate Română din Gyula, Eva Iova-Simon, directorul săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Covaci, redactorul-şef al săptămânalului „Cronica”, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului ATRU. Totodată, au mai fost prezenţi la eveniment membri  ai Clubului Pensionarilor, precum şi profesori şi elevi de la instituţiile de învăţământ din localitatea maghiară.

În urma semnării unui parteneriat între Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș și Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, în cadrul manifestărilor a avut loc vernisajul expoziției Costumul popular feminin din Banatul de Munte”, organizată de prof. Sorina Jurj, reprezentanta instituţiei de învăţământ preuniversitar din urbea de pe Timiş şi Sebeş  la acest eveniment cultural.

Activităţile derulate cu ocazia „Zilelor româneşti la Gyula” au programat ulterior lansarea cărții intitulate „Cosmonautul Dumitru Prunariu, în Ţara Făgetului şi în Cosmos”, volum semnat de Ioan Gheorghe Oltean, cunoscut realizator și prezentator de emisiuni folclorice. Atât gazdele, cât și oaspeții au fost deosebit de încântați de spectacolul folcloric care s-a desfășurat ulterior. Reprezentaţia a fost susţinută de solişti consacraţi şi tineri interpreţi precum Cornel Borza – Bihor, Mircea Cârţişorean – Sibiu, Maria Milu Sorescu şi Doriana Talpeş – Timişoara, Daniela Văcărescu și Ana Jurj, ambele din Caransebeş. Membrii Ansamblului „Zestrea Gugulanilor” din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, coordonaţi de Simion Dragalina, au smuls celor prezenţi ropote de aplauze pentru suitele de dansuri din Banatul de Munte, iar formaţia orchestrală condusă de prof. Ovidiu Balcu a susținut un recital instrumental de muzică bănățeană.

Manifestarea la care am participat a fost încărcată de emoție, pentru că a creat o punte culturală între două instituții de învățământ. Au fost momente în care am simțit sensibilitatea și spiritul românesc, bucuria de a fi împreună, românii de aici și cei de dincolo de graniță. Ne leagă tradițiile şi cultura, pe care le-am putut exprima și împărtăşi în frumoasa noastră limbă română. Dansul, portul şi graiul au devenit parcă forțe ancestrale ce ne fac să avem speranţă în viitor, să fim încrezători că, oriunde ne-am afla, suntem noi, unici în felul nostru”, a declarat prof. Sorina Jurj, de la Colegiul Național „C.D. Loga”.

Merită amintit şi faptul că, la finalul zilei, tinerii dansatori gugulani au susținut lecții de dans popular împreună cu elevii Liceului „Nicolae Bălcescu”, sub genericul „Hai la hora mare!”.

Vasi POPESCU