După alte surse, în Caransebeş fotbalul apare în 1919-1920, la câţiva ani după ce „Elveţienii” au pus bazele Fabricii de Cherestea şi Mobilă de la Balta Sărată, cunoscută sub numele de „MUNDUS“. Elveţienii au adus cu ei o minge de fotbal, câteva perechi de ghete cu crampoane şi un rând de echipament verde. Iniţiatorul şi organizatorul echipei „MUNDUS “ a fost chiar directorul fabricii, Giusy Şostarici. Echipa era formată din câţiva angajaţi ai întreprinderii, câţiva timişoreni cunoscători ai jocului şi vreo 3-4 ingineri de la fosta Comunitate de Avere. Primul meci l-au susţinut în compania mult mai valoroasei şi experimentatei echipe reşiţene U.D.R. Jocul a avut loc pe un teren amenajat în spatele fostului Cămin Cultural din Caransebeşul Nou şi s-a terminat nedecis, 1-1. În următorii ani, echipa „MUNDUS“ a disputat jocuri amicale cu formaţii din Timişoara, Lugoj, Nădrag, Oţelu Roşu (Ferdinand) şi Turnu Severin.
În 1926, funcţionarii din instituţiile oraşului, împreună cu lucrători din sectorul comercial pun bazele echipei „ÎNAINTE“, având culorile negru-albastru, preşedinte – avocat Alexandru Stoianovici, şi amenajează un teren de joc pe actualul stadion C.F.R.
În această perioadă, meseriaşii oraşului Caransebeş formează echipa „SEMENICUL”, având culoarea echipamentului galben. Acum apare o rivalitate sportivă între cele trei echipe din oraş: verzii de la Balta Sărată, cei în negru-albastru de la „ÎNAINTE”, şi galbenii „Semenicului”.
În 1938 se înfiinţează Clubul Turistic Bănăţean (C.T.B.), format în exclusivitate din tineri fotbalişti ai Liceului Traian Doda (L.T.D.), cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.
În 1944, la Caransebeş se muta Fabrica de Avioane din Braşov, I.A.R., împreună cu propria echipă de fotbal, care va avea o scurtă şi sporadică evoluţie, majoritatea componenţilor formaţiei transferându-se cu serviciul şi ca jucători la CFR Caransebeş.
În 1910 se înfiinţează Clubul Sportiv „CHINEZUL“, echipă a muncitorilor de la Căile Ferate Timişoara. Denumirea clubului vine de la Pavel Chinezul, sau „Cneazul“, căpitan al lui Matei Corvin, comite al Timişoarei în secolul al XV-lea. Câştigă titlul de campioană a ţării de şase ori consecutiv, în 1921-1922, 1922-1923, 1923-1924, 1924-1925, 1925-1926, 1926-1927, iar în 1928, toamna, jucătorii pleacă la alte echipe.
La 21 octombrie 1928, se înfiinţează primul Club profesionist de fotbal din România, „RIPENSIA“ Timişoara, acesta fiind primit cu un val de proteste din partea celorlalte echipe, iar Federaţia Română de Fotbal nu recunoaşte echipa, care nu participă la campionatul naţional decât în anul 1932. Formaţia joacă doar meciuri amicale cu echipe din ţară şi străinătate în cei cinci ani de la înfiinţare. Câştigă patru titluri de campioană a ţării: 1932-1933, 1934-1935, 1935-1936, 1937-1938, şi de două ori Cupa României, în 1933-1934 şi 1935-1936.
În toată perioada ei de glorie, respectiv între 1921-1927, la echipa „CHINEZUL“ preşedinte a fost Doctor Cornel Lazăr, originar din Şemlacu-Mare, judeţul Timiş, de unde este şi mama mea, Sofia Maria Voicău, născută Gârbaciu, iar eu, copil fiind, l-am cunoscut. Jucătorul Ion Florea, de la CSM Reşiţa, este din Şemlacu-Mic, aflat la o distanţă de 1,5 km, unde este şi Mănăstirea „Săraca “, el jucând, înainte de afirmare, la echipa din Şemlacu-Mare.
În 1930, România participă la Campionatul Mondial din Uruguay, la Montevideo, aflat la prima ediţie. România a fost prima ţară din lume care s-a înscris la primul Campionat Mondial! Rezultatele noastre atunci au fost 3-1 cu Peru şi 0-4 cu Uruguay, care va deveni prima campioană a lumii. Primul gol al României cu Peru a fost înscris de jucătorul Adalbert Deşu, născu în 1909, în comuna (oraşul astăzi) Gătaia, judeţul Timiş. În 1934, România participă la a doua ediţie a Campionatului Mondial şi, în optimi, pierde la Triest meciul cu Cehoslovacia, scor 1-2, joc în care a condus cu 1-0, prin golul marcat de Ştefan Dobay.
Fotografia din anul 1924 este realizată la jocul de fotbal dintre C.S. Frăţia şi Mundus Balta Sărată, câştigat de Frăţia cu 3-1. În rândul din spate, tricouri închise, în picioare, de la stânga la dreapta, primul este Damacek, care mai târziu, în anii 1930-1931, 1931-1932, a apărat poarta echipei U.D.R. din Reşiţa, care în anii 1930-1931 a învins pe S.G. Sibiu în finala pentru locul 1–2, cu scorul de 2-0 (1-0) şi au devenit campioni naţionali. Echipa era formată din: Damacek – Pomacek, Gyori – Sâncu, Sepi III, Bundi – Tibişanu, Lakatos, Ploeşteanu, Kilianovitz, Moise. Tatăl meu, Petru Voicău, apare în fotografie, în rândul din spate, în picioare, tricou negru, al treilea de la dreapta la stânga.
În fotografia realizată în iulie 1934, tatăl meu, Petru Voicău, se află primul în picioare, de la dreapta la stânga, lângă domnul cu pălărie, iar al treilea, mai mic, tot în picioare, de la dreapta la stânga, este, Iosif M. Korka, tatăl profesorului de educaţie fizică şi sport Iosif Korka. Aceasta este ultima fotografie ca fotbalist a tatălui meu, care avea la acea dată 26 de ani, fiind născut în 30 mai 1908, el terminând Academia Teologică din Caransebeş. La 1 noiembrie 1934, a fost sfinţit ca diacon de către episcopul de atunci, P.S. Vasile Lăzărescu, şi a devenit preot la Prisaca, lângă Caransebeş. Pe spatele fotografiei se precizează că echipa de jos este a feroviarilor.
De la tatăl meu am ştiut de marii fotbalişti care au jucat la Caransebeş în acei ani, susţinând îndeosebi meciuri amicale, ei fiind Zombori, Tanzer, Wetzer, Dobay, Tabacu, cu care tatăl meu se cunoştea foarte bine, iar în 1957, când aveam 19 ani, a vrut să mă ia la Politehnica Timişoara, dar, fiind grav accidentat, am renunţat. (Va urma)
Prof. Octavian VOICĂU
.
