Bucureştiul, o dezamăgire pentru Roma


 În momentul în care s-a hotărât să candideze pentru funcţia de primar la Slatina-Timiş, Gheorghe Roma a ştiut că va fi dificil, dar realitatea s-a dovedit mai grea decât a anticipat. Edilul-şef spune că proiectul depus pentru reabilitarea şcolii, deşi eligibil, nu a intrat la finanţare din lipsă de fonduri. Respinse au fost şi proiectele privind amenajarea unui parc, cel care viza alimentarea cu apă şi introducerea reţelelor de canalizare în satul aparţinător, Ilova, precum şi cel de reabilitare a Bisericii romano-catolice. (S. Berger)

Gheorghe Roma, edilul-şef al comunei Slatina-Timiş, ne-a spus că în momentul în care s-a angajat să candideze pentru funcţia de primar a ştiut că nu-i va fi uşor, dar a crezut că prin muncă şi seriozitate va reuşi să-şi ducă la bun sfârşit toate proiectele. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar el a înţeles că „tocmeala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg“.

„În urmă cu doi ani, am depus un proiect la ADR 5 Vest, pentru reabilitarea şi extinderea şcolii din Slatina-Timiş, unde în prezent învaţă aproximativ 280 de copii. Proiectul a fost declarat eligibil, dar, din lipsă de bani, nu a mai intrat la finanţare. Printr-o Ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, ni s-a dat posibilitatea să repunem proiectul la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru finanţare. Din păcate, nici de această dată nu am avut noroc, şi am fost excluşi din schemă“, a declarat Roma.

În acelaşi an, primarul din Slatina-Timiş a mai depus la Ministerul Mediului alte două proiecte. Unul pentru amenajarea unui parc, iar celălalt pentru viza alimentarea cu apă şi introducerea reţelelor de canalizare în satul Ilova. „Proiectul pentru parc a fost respins din start, dar în cel de-al doilea mi-am pus toate speranţele, şi asta pentru că am fost de două ori la Bucureşti în acea perioadă şi mi s-a dat de înţeles că proiectul va primi finanţare. Mi s-au mai cerut lămuriri suplimentare, am făcut toate demersurile în acest sens, dar toate au fost în zadar, căci am fost respinşi“, a mai spus, cu tristeţe în glas, primarul.

Nici proiectul privind reabilitarea Bisericii romano-catolice din Slatina Timiş, depus la ADR Vest, nu a avut succes. „Acest obiectiv este monument istoric, aşa că eram îndreptăţiţi să primim o finanţare pentru reabilitarea sa. Acest lucru nu s-a întâmplat, cu toate că am apelat şi la ajutorul conducerii judeţene. Ne-am angajat chiar să cofinanţăm cu 20 la sută proiectul, a cărui valoare se ridica la suma de două milioane de lei“, a mai precizat Roma.

Norocul nu i-a surâs edilului nici în privinţa proiectului depus pe Măsura 125, în vederea amenajării unui tronson de 10 kilometri de drumuri agricole. La fel ca şi în cazul primelor două, povestea s-a repetat: „Am fost selectaţi ca fiind eligibili, dar fără finanţare. Aşa că, un an mai târziu, l-am depus din nou, pentru că s-au făcut modificări în Ghidul Solicitantului. De această dată, am cerut finanţare doar pentru cinci kilometri de drum. Cred că avem toate şansele să intrăm la finanţare, pentru că proiectul are 50 de puncte, adică maximum posibil, dar, la cum au mers lucrurile până în present, mă pot aştepta la orice!“.

Sonia BERGER