Exploatarea mijloacelor/sistemelor de încălzire în sezonul rece


În vederea eliminării apariţiei de situaţii de urgenţă generate de exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” recomandă cetăţenilor o serie de reguli şi măsuri preventive pentru sezonul rece:

La exploatarea sobelor cu sau fără acumulare de căldură, a maşinilor şi aparatelor de încălzit/gătit, se vor avea în vedere următoarele măsuri:

materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor se aşază la distanţă de minimum 1,25 metri faţă de acestea, iar cele greu combustibile, la aproximativ 1 metru;

– în încăperile în care sunt amplasate sobele se interzice depozitarea materialului combustibil care depășește consumul necesar pentru 24 de ore;

– depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă de cel puțin 1 metru faţă de sobele fără acumulare de căldură şi la 0,50 metri față de sobele cu acumulare de căldură;

– maşinile şi aparatele de gătit cu combustibili solizi sau gaze, precum şi rezervoarele de consum ale sobelor care utilizează combustibili lichizi a căror protecţie termică a fost asigurată de producător pe baza încercărilor efectuate şi acceptată la omologarea produsului, pot fi amplasate la distanţe mai mici decât cele prevăzute mai sus, doar dacă acest lucru este precizat în instrucţiunile de folosire;

– se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;

– în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 metri;

– înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate și curăţate, dacă este nevoie; se vor folosi doar în perfectă stare de funcţionare;

– nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;

– în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;

-este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;

– se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata lor apropiere;

– nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau a cărbunilor cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producătorul echipamentului de încălzire;

– desemnează persoane responsabile de aprinderea şi stingerea focului, corespunzător fiecărui spaţiu ori construcţie la care încălzirea se realizează astfel;

– cenuşa rezultată se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce resturile de jar au fost stinse complet;

– se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

La exploatarea sobelor fără acumulare de căldură se vor avea în vedere, suplimentar, şi următoarele măsuri:

distanţa dintre sobe sau burlane şi materialele combustibile învecinate trebuie să fie de cel puţin 1 metru, iar faţă de cele greu combustibile de 0,70 metri;

– la sobele cu înălţimea picioarelor de cel puţin 0,25 metri, pardoseala de sub acestea se protejează printr-un strat izolator de cărămidă plină având grosimea de 6 cm cu mortar de argilă, sau prin două straturi de pâslă îmbibată cu soluţie de argilă ori cu alt material incombustibil, peste care se pune tablă;

– postamentul termoizolator trebuie să depăşească perimetrul sobei cu 0,25 metri, iar în faţa focarului cu 0,50 metri;

– când sobele nu au picioare sau picioarele sunt mai scurte de 0,25 metri, pentru a se izola faţă de pardoselile combustibile, se protejează printr-un postament format din două rânduri de cărămidă (pe lat) cu mortar de argilă sau alcătuit din alte materiale incombustibile termoizolatoare.

La exploatarea centralelor termice mici, cu putere maximă de cel mult 0,3 MW, se respectă prevederile reglementărilor tehnice specifice şi se interzice:

neasigurarea sau obturarea orificiilor dimensionate potrivit reglementărilor specifice pentru admisia aerului de combustie, cu excepţia centralei termice prevăzute cu cazane cu introducerea aerului şi evacuarea forţată a gazelor de ardere, agrementate tehnic în acest sens;

– neasigurarea sau obturarea suprafeţelor vitrate, dimensionate conform reglementărilor tehnice specifice;

– dezafectarea senzorului pentru evacuarea gazelor de ardere pentru funcţionarea în siguranţă a microcentralei termice;

– neasigurarea cerinţelor de amplasare şi de montare;

– amplasarea centralelor termice alimentate cu gaz petrolier lichefiat (GPL) în subsolul clădirilor;

– alimentarea arzătoarelor cazanelor de la butelii individuale de gaze petroliere lichefiate;

– neasigurarea cerinţelor de evacuare a gazelor de ardere;

– neasigurarea, funcţionarea necorespunzătoare sau dezafectarea dispozitivelor de protecţie minime care să realizeze blocarea alimentării la nerealizarea aprinderii, stingerea flăcării, existenţa flăcării înaintea admisiei combustibilului, presiuni ale gazului sub limita admisă, întreruperea alimentării cu energie electrică;

– neasigurarea, funcţionarea necorespunzătoare sau dezafectarea dispozitivelor de blocare a admisiei combustibilului, la întreruperea alimentării cu energie electrică şi la întreruperea alimentării cu gaze sau reducerea presiunii sub valoarea indicată de fabricantul arzătorului.

În cazul utilizării buteliilor cu gaze combustibile lichefiate se interzice:

folosirea buteliilor defecte sau improvizate şi neomologate;

– amplasarea buteliilor în apropierea surselor care radiază intens căldură;

– activarea scurgerii gazului lichefiat din butelie, prin agitarea sau încălzirea acesteia;

– racordarea buteliei la mijloacele de încălzire direct, fără reductor de presiune;

– utilizarea furtunului de racordare neomologat pentru gaze, fixat necorespunzător, uzat, în stare defectă sau cu lungime mai mare de 1 metru.

Potrivit OMAI 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, „se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile”, şi, în conformitate cu prevederile art.1, alin. (2), lit. „b” din HGR 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la Normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii care nu asigură protecţia la foc, potrivit reglementărilor tehnice, faţă de materialele şi substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate” se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Prin respectarea acestor măsuri de bază privind prevenirea incendiilor se pot evita evenimentele nefericite care pot pune în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor.

INSPECȚIA DE PREVENIRE

Plutonier-adjutant Laurenţiu BUŞE