Arhive zilnice: 23/11/2017


Elevii caransebeşeni au încurcat-o! Vin cataloagele virtuale…

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a avut recent o întâlnire cu reprezentanţii unei firme private, la care au participat şi directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza oraşului, discuţiile având ca subiect posibilitatea introducerii în şcoli a unui catalog virtual. Conform declaraţiilor edilului municipiului, pe lângă caracteristicile clasice, prin […]


Lumea lor

De foarte multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, dacă dăruiesc cuiva un ziar sau mă nimeresc în vreun chioşc şi cineva mă recunoaşte după fotografia din pagina a treia, se găseşte măcar un om să mă întrebe ce mai e de nou, ori despre ce e vorba în articolul la […]


Caransebeşul pierde 5 milioane de lei pe an

Conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, bugetul total de care dispune Primăria municipiului Caransebeş – inclusiv salarii pentru profesori şi pentru asistenţă socială – este de 52 de milioane de lei pe an, iar bugetul propriu, strict al administraţiei locale, se cifrează la aproximativ 30 de milioane de lei. „Prin măsurile […]


Se prăbuşeşte tariful la gunoi. Şi se uniformizează

Dată fiind situaţia delicată a tarifului pe care caransebeşenii îl achită pentru gunoiul menajer, problema iscând discuţii aprinse între consilierii liberali şi cei social-democraţi în cadrul ultimelor şedinţe, primarul Felix Borcean a făcut recent câteva precizări pe această temă. În urma întâlnirilor pe care edilul le-a avut, în ultima perioadă, […]


Se taie din gratuităţi la transportul în comun

Având în vedere că transportul în comun gratuit afectează bugetul local, şi aşa lovit de noile măsuri fiscale impuse de guvern, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, ne-a informat că această problemă s-a aflat în ultima perioadă în atenţia reprezentanţilor municipalităţii. Astfel, a spus edilul, conform proiectului care va fi prezentat în […]


File de calendar

23 noiembrie: 1889 – A fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat din lume; 1941 – S-a născut Franco Nero, actor italian; 1976 – A încetat din viaţă André Malraux, scriitor şi politician francez (n. 1901). 24 noiembrie: 1941 – S-a născut Emil Hossu, actor de teatru şi film […]


Tinerii și proiectul Erasmus+ „Învață despre tradițiile noastre!”

Mediul rural a găzduit și încă mai găzduiește cele mai frumoase tradiții românești. Timpul se scurge cu repeziciune, noile tehnologii răpesc tot mai mult timp tinerilor, iar bătrânii, ca păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor noastre, se pierd în veșnicia satului. Satul este inima tradițiilor bănățene, iar acum, mai mult ca […]


La Caransebeş, pasiunea pentru sportul minţii s-a reaprins

Sâmbătă, 18 noiembrie, Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş a găzduit Campionatul municipal Caransebeş, ediţia 2017, concurs de şah rapid, organizat de Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin, Primăria şi Consiliul Local Caransebeş, care au asigurat premiile oferite în concurs, în cadrul proiectului „Promovarea şahului de performanţă în Caransebeş – […]


Seară de rugăciune şi binecuvântare la Maciova

Sâmbătă, 18 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Maciova, Protopopiatul Caransebeş. Preasfințitul Părinte a fost întâmpinat la sosire de Prea Onoratul Părinte Florin Ilie Ciucur, Protopopul Caransebeșului, de credincioşii îmbrăcaţi în frumoase costume populare, de primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, precum și […]


Zăvoiul aşteaptă aprobare pentru două proiecte importante

Primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, a depus recent la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice documentaţiile pentru implementarea a două proiecte importante pentru localitatea de pe Valea Bistrei. Cum, la Poiana Mărului, drumurile sunt doar pietruite, primul are în vedere dezvoltarea turismului în această zonă, unde se doreşte modernizarea infrastructurii rutiere. Dacă proiectul, în […]