Arhive zilnice: 30/08/2018


Săptămână plină pentru pompieri

Săptămâna trecută a fost încărcată de evenimente pentru pompierii cărășeni. Astfel, ei au avut o serie de intervenţii, după cum urmează: două incendii la locuințe, două incendii de vegetație, două incendii la autoturisme, şapte intervenții la accidente rutiere, fie pentru descarcerare, fie pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingerea incendiilor […]


Meleaguri strămoșești

Pe scriitorul, eminescologul și filosoful Petru Creția l-am cunoscut în casa părinților săi din București, unde eram găzduit ori de câte ori mergeam în Capitală. Încă de la început, am remarcat preocuparea sa față de graiul din Rusca-Teregova, pentru particularitățile lui în comparație cu graiurile din localitățile învecinate. La discuțiile […]


Poezia, o formă de a trăi

La un an de la publicarea primului volum de poezii, „Nopţi fără tine”, al caransebeşeanului stabilit în Spania, Călin Pamparău, în această toamnă va avea loc prezentarea volumului în localitatea Rojales (Alicante), cu sprijinul dnei consilier de cultură Inma Chazarra, poetul fiind totodată invitat la „Sărbătoarea cărţilor”, manifestare la care […]


Ca o adiere de vânt…

„A zis Domnul: Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. […]


Ghidul comunelor: Bucoşniţa

Comuna Bucoșnița se învecinează spre Sud cu comuna Slatina-Timiş, spre Nord cu comuna Buchin, spre Vest cu poalele Munţilor Semenic, iar spre Est cu poalele Munţilor Ţarcu. Accesul în localitate se face pe Drumul Național DN6. Suprafaţa teritoriului administrativ al comunei Bucoşnita este de 9.767 ha. Terenurile agricole ocupă 5.519 ha, terenul arabil – […]