„Phantasia” – o realitate la Caransebeş


Cercul Militar din Caransebeş a găzduit recent cea de-a doua ediţie a Festivalului-concurs de teatru pentru şcolari „Phantasia”, acţiune la care au participat trupe de teatru de amatori formate din elevi de la şcolile caransebeşene şi din satele învecinate. Manifestarea a avut ca principal scop dezvoltarea simţului artistic al copiilor, dar şi a personalităţii lor şi a încrederii în sine. „Scopul declarat al acţiunii este acela de a aduce în Caransebeş, din nou, sub lumina reflectoarelor, spectacolul de teatru. Încercăm să-i obişnuim pe elevi cu acest spectacol, să le educăm simţul artistic, iar pe concurenţi încercăm să-i stimulăm, să le încurajăm creativitatea, să le dăm şansa să se manifeste liber pe o scenă de teatru”, a declarat unul dintre organizatori.

La acţiune au participat elevi de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, de la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini – Corp B, de la Grupul Şcolar Forestier din Caransebeş, de la Şcoala cu clasele I-VIII din Vârciorova şi trupa de teatru „Credo” a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeş, care recent a câştigat patru premii I la un concurs naţional de teatru desfăşurat la Turda, unde a prezentat piesa „Caseta Colombinei”. „Tocmai de aceea i-am şi invitat, pentru că sunt un exemplu pentru ceilalţi copii pasionaţi de teatru şi, probabil, viitori artişti. Anul trecut am încropit un festival, dar anul acesta am avut bucuria ca deschiderea să vină din partea copiilor”, a spus prof. Ana Paica. Câştigarea premiului naţional a constituit pentru Amalia Iordache, alias Colombina, o bucurie, dar şi o surpriză. „A fost o mare surpriză şi mă bucur că am câştigat. Chiar nu mă aşteptam, dar am rămas surprinsă şi, cu acest concurs, am câştigat şi eu încredere mai mare în mine, dar şi experienţă şi prieteni noi. Colombina pe scenă este un personaj imatur, copilăros, sare tot timpul şi are o imaginaţie foarte bogată”, a mai spus Amalia, care speră să urmeze o carieră în teatru. Şi pentru prof. Petrişor Rada, cel care a asigurat regia piesei „Caseta Colombinei”, prezentarea la Caransebeş a piesei care a reuşit performanţa de la Turda a constituit o bucurie. „Trupa s-a omogenizat, iar omogenizarea s-a făcut mergând pe sate, arătând altor copii o altă opţiune. Faptul că prin teatru se pot desfăşura şi că se pot realiza citind şi făcând teatru. Mă bucur foarte mult că Centrul pentru Voluntariat al Episcopiei a reuşit să creeze această trupă, a reuşit să strângă foarte mulţi voluntari, pentru că în afară de trupa de teatru avem voluntari care au plantat copaci, care au făcut pentru copii o livadă, avem voluntari care participă la foarte multe acţiuni. Trupa de teatru va face în curând un casting pentru a aduna noi membri”, a mai spus Petrişor Rada.

Prof. Alina Dexamir Cocârţeu, de la Şcoala din Vârciorova, câştigătoarea de anul trecut e Premiului pentru cea mai bună înterpretare a unui rol masculin, consideră că astfel de acţiuni îndreaptă participanţii spre lectură. „Şi anul acesta sper să fi plăcut publicului. Am prezentat piesa «Bubico», de Caragiale, care este şi omagiat anul acesta”, a mai adăugat prof. Alina Dexamir Cocârţeu. „Faptul că marcăm Anul Caragiale ne-a influenţat destul de mult în alegerea pieselor”, ne-a declarat Andreea Pascotă, elevă a Liceului Pedagogic „C.D. Loga”. Colega ei, Mălina Buzescu, susţine că a avut onoarea de a gusta din rolul de prezentatoare. „N-a fost greu. Cu ajutorul doamnei profesoare Jurj, care este cea mai bună profesoară din lume, am reuşit”, a mai spus Mălina.

Juriul Festivalului-concurs de teatru pentru şcolari „Phantasia”, format din cadre didactice, a acordat premiul I trupei de elevi de la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini – cCrp B, coordonat de prof. Ana Borcean, premiul II – Şcolii cu clasele I-VIII din Vârciorova, prof. Alina Cocârţeu, iar premiul III a fost atribuit grupului de elevi de la Liceul Pedagogic „CD Loga”. Premiul special a fost acordat trupei de teatru „Credo”, al Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeş. Manifestarea a fost organizată de Liceul Pedagogic şi Grupul Şcolar Construcţii de Maşini – Corp B, în colaborare cu Primăria Caransebeş, Cercul Militar, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru”.

Carmen SENCO