Părinţii „învaţă” la P.P. 4


Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeş a găzduit, în 20 octombrie, o activitate interactivă cu părinţii copiilor din Grupa mare, coordonată de educatoarele prof. Silvia Davidescu şi prof. Maria Socineanţu.

Acţiunea, cu titlul „Ştim să ne hrănim copilul sănătos” şi realizată cu sprijinul Centrului de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare Caransebeş, se încadrează într-un proiect de parteneriat în domeniul sănătăţii, care vizează părinţi, cadre medicale şi cadre didactice, şi are ca scopobţinerea unor rezultate concrete în îmbunătăţirea  sănătăţii copilului.

La această acţiune au fost invitate directoarea Otilia Dinulică şi Nicoleta Peica, asistenta medicală a Grădiniţei, care le-a prezentat părinţilor informaţii despre alimentaţia echilibrată a copiilor preşcolari, grupele de alimente, precum şi necesitatea unor alimente în consumul zilnic al preşcolarilor, în vederea dezvoltării armonioase şi sănătoase a copiilor.

Atmosfera a fost deschisă, iar părinţii au schimbat opinii şi impresii cu cadrele didactice şi cu asistenta Grădiniţei. Organizatorii îşi doresc ca părinţii să considere utilă acţiunea la care au participat şi speră să ia parte şi la cele care vor mai urma. (S. Berger)