Investiţii din fonduri guvernamentale, la Bucoşniţa


Cele 200 de gospodării din Goleţ, sat aparținător comunei Bucoşniţa, ar putea fi racordate la sistemul de canalizare până în luna octombrie. Primarul Vichente Suru ne-a informat că lucrările au fost începute în toamna anului trecut, în momentul de față ele fiind realizate în proporţie de 60 la sută. „Staţia de epurare se află în satul Petroşniţa. Am plecat cu reţeaua din Bucoşniţa, iar constructorul a reuşit să introducă conductele până la intrarea în satul Goleţ. Dacă lucrările vor decurge ca şi până acum, fără probleme, sperăm ca sistemul să fie gata până în septembrie-octombrie. Întreaga investiţie se derulează cu fonduri guvernamentale“, a declarat primarul comunei Bucoşniţa.

O altă lucrare ce se apropie de final este asfaltarea unei porţiuni din DJ 608 C, pentru care edilul comunei Bucoșnița a reuşit să obţină fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, valoarea investiției fiind de 1.400.000 de lei. „Reabilitarea acestui tronson în lungime de 1.250 de metri s-a făcut cu bani de la Guvern. Lucrarea este realizată în proporție de 95 la sută, ea urmând să se încheie cât de curând. Pe viitor, intenționăm să amenajăm mai multe drumuri agricole, și, odată încheiată lucrarea la sistemul de canalizare, să modernizăm străzile din satul Goleţ, toate acestea prin accesarea Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020”, a mai spus Vichente Suru.

Bianca METEŞ