Giarmata – marş… glorios la Reşiţa


Gloria Reşiţa – Millenium Giarmata 0-1 (0-0)

Etapa a X-a a Seriei a V-a a Ligii a III-a a adus vineri, 21 octombrie, faţă în faţă pe ocupantele primului şi ultimului loc al clasamentului, respectiv pe Millenium Giarmata şi Gloria Reşiţa, meciul desfăşurându-se pe stadionul din Lunca Bârzavei. După un început în forţă al oaspeţilor, care au controlat mai bine jocul, având o ocazie mai clară la poarta lui Jorz, şutul din lovitură liberă, de la 20 de metri, al lui Leucă, fiind prins de goal-keeper-ul reşiţean, gazdele au echilibrat partida. Astfel, în minutul 20, Uţiu a pătruns în careul timişenilor, a întors la Costescu, însă şutul acestuia, de la 12 metri, a trecut pe lângă poarta apărată de Ţurcaş. Spre finalul primei reprize, oaspeţii au avut două faze mai fierbinţi, în minutul 34 Jorz respingând din faţa lui Călin, şi un minut mai târziu, când Corlăţeanu a sărit acrobatic în careul mic reşiţean, dar a comis henţ.

După pauză, gazdele au ieşit mai motivate de la vestiare, iar în minutul 48 Zamfir a scăpat pe stânga, însă, ajuns în preajma careului, şi-a prelungit prea mult mingea şi Ţurcaş a reţinut la picioarele reşiţeanului. După alte patru minute, în urma executării unui corner de pe dreapta, mingea a ajuns la Uţiu, care, fără să stea prea mult pe gânduri, a expediat o torpilă de la 25 de metri, Ţurcaş respingând spectaculos de sub bară. A urmat apoi o perioadă în care ambii antrenori au efectuat o serie de schimbări, singura fază notabilă fiind şutul din lovitură liberă, de la 22 de metri, al lui Domondi, din minutul 61, însă Ţurcaş a fost la post.

Reşiţenii puteau deschide scorul în minutul 67, când Oncică a prins un voleu puternic de la 14 metri, Ţurcaş a respins cu un reflex de excepţie, însă balonul a căzut… doar pe transversala porţii timişene. Şi cum ocaziile se răzbună, peste 4 minute, Codrea l-a angajat bine pe dreapta pe Rosenblum, care a pătruns în careu, şi-a lărgit unghiul şi a tras puternic la colţul scurt, fără speranţe pentru Jorz, care s-a văzut nevoit să scoată mingea din plasă.

Cele 20 de minute rămase până la finalul partidei au aparţinut gazdelor, care au jucat cu garda jos, însă atacurile lor au fost lipsite de clarviziune, iar mingile aruncate în careu, spre final, au fost o pradă uşoară pentru fundaşii timişeni, singura ocazie mai serioasă de a egala venind în minutul 85, când Oncică a centrat de pe stânga, însă Domondi a trecut cu câţiva centimetri pe sub minge.

Gloria Reşiţa: Jorz, Beică (min. 76, Izvernar), Gruiescu, Domondi, Uţiu, Beloia, Lazarovici, Ursu (65, Beloiescu), Vucu (60, Oncică, 89, I. Călin), Costescu, Zamfir; rezerve: Marcu, Nica, Pop. Antrenori: Silviu Izvernar, Dănuţ Boltaşiu.