Lucrurile bunicilor, la „Corneliu Baba”


S.C. Gugulania Art SRL, societate constituită la nivelul Consiliului Local Caransebeş şi al Casei de Cultură „George Suru”, a deschis, la Galeria de Artă „Corneliu Baba”, un spaţiu comercial de tip Consignaţie. Pentru prima oară, la Caransebeş funcţionează un magazin în care se comercializează obiecte vechi, aparţinând unor persoane particulare. Aici puteţi găsi sau oferi spre vânzare ceasuri de buzunar, pendule, tablouri, bibelouri, călcătoare, pive, pipe, tabachere, piese de mobilier mic şi, în general, orice obiecte folosite de bunicii şi străbunicii noştri, devenite valoroase odată cu trecerea anilor. Magazinul este deschis de luni până vineri, între orele 9-17. (C. Senco)