Guvernul bagă bani în Aeroportul Caransebeş 1



Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dan Stan, a susţinut recent o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la infrastructura feroviară, ca parte a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică aprobat de Guvernul Orban. Astfel, se impune construirea de reţele noi, în condiţiile în care sunt probleme cu viteza de deplasare atât a trenurilor de călători, cât şi de marfă.
„Se doreşte o intensificare a investiţiilor în acest segment, astfel încât să se ajungă la o creştere substanţială a vitezei de deplasare. În zona noastră este linia ferată care vine de la Bucureşti, prin Caransebeş, apoi Timişoara – Arad, şi aceasta este cuprinsă în reţeaua primară care va primi finanţare şi se va trece la lucrări efective pe acest segment de cale ferată”, a declarat Dan Stan.
În ceea ce priveşte infrastructura aeriană, secretarul de stat în MAI a spus că urmează să se facă investiţii în aerodromuri din reţeaua terţiară, unde este cuprins şi Caransebeşul, aici fiind programată modernizarea şi dezvoltarea obiectivului, pentru aviaţie generală, şcoală şi activităţi sportive şi de agrement. (B. Naum)


Un gând despre “Guvernul bagă bani în Aeroportul Caransebeş

Comentariile sunt închise.