Început de an ,,fierbinte”


De la începutul acestui an, mai multe case din judeţul Caraş-Severin riscau să fie mistuite de flăcări. Astfel, în data de 4 ianuarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite la acoperişurile a două case particulare din Caransebeş şi satul Peştere, comuna Constantin Daicoviciu. În amândouă situaţiile, focul a izbucnit din cauza unor scurtcircuite electrice.

Alte incendii înregistrate de la începutul anului s-au manifestat la Bocşa, Armeniş şi Rusca Montană, unde focul a izbucnit la case particulare din cauza coşurilor de fum necurăţate. De asemenea, în acest interval, pompierii cărăşeni au mai fost solicitaţi pentru stingerea unor incendii izbucnite la un autoturism în Reşiţa şi un camion în Caransebeş. Joi, 6 ianuarie, două case din municipiul Caransebeş riscau să ardă în incendii izbucnite din cauza unor coşuri de fum. Primul incendiu a fost semnalat la ora 19.17 şi se manifesta la etajul întâi al unei case. La faţa locului au fost deplasate trei echipaje de pompieri militari, care au reuşit să localizeze focul înainte ca flăcările să se extindă la restul casei. Astfel, a fost afectată doar o cameră. Valoarea bunurilor distruse este de 3.800 de lei, iar a celor salvate se ridică la aproximativ 350.000 de lei. Cel de-al doilea incendiu a fost anunţat în jurul orei 20. În acest caz, focul a creat pagube la nivelul acoperişului, în valoare de aproximativ 1.000 de lei. Pompierii caransebeşeni au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă. (C. Senco)