12.625 de pachete cu alimente pentru Caraş-Severin



Până în data de 3 august, în Caraș-Severin se livrează către 76 de unităţi administrativ-teritoriale cele 12.625 de pachetele cu alimente, din cadrul Programului Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat de Guvernului României prin Ministerul Fondurilor Europene și Instituțiile prefectului, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă şi distribuirea acestora.
Beneficiarii sunt persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei și persoanele sau familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și cele aflate în așezări informale.
Pachetele conţin făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve din carne de vită, conserve din carne de porc, conserve de pateu de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe şi gem de fructe dietetic, am fost informaţi de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – judeţul Caraş-Severin.
În paralel, continuă şi distribuirea pachetelor de igienă din cadrul aceluiaşi program, iar în perioada următoare vor fi livrate beneficiarilor cele 3.159 de pachete rămase nedistribuite.
Echipe mixte, constituite la iniţiativa prefectului judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, vor verifica în teren atât procesul de recepţionare a pachetelor cu alimente de către unităţile administrativ-teritoriale, precum şi distribuirea pachetelor cu produse de igienă. (G. Luca)