FC Caransebeş şi-a definitivat lotul


fc caransebes antrenament 1Formaţia FC Caransebeş a încheiat cantonamentul efectuat pe plan local, la sfârşitul celor zece zile de pregătire antrenorul Alin Artimon arătându-se mulţumit de perioada de acumulare fizică, cu excepţia accidentării lui Fuchs, care, însă, se pare că nu va crea probleme de continuitate. Tehnicianul gugulan a anunţat şi ultimele două transferuri ale iernii, acestea fiind atacantul Alexandru Vlăduţi (24 de ani), de la Pandurii II, şi fundaşul central Răzvan Petcu (25 de ani), de la Hunedoara. Numărul de achiziţii a ajuns la şapte în această iarnă, însă doar şase sportivi au rămas definitiv în lot, Fara, din primul calup de transferuri şi care a venit doar în probe, urmând să părăsească echipa. El a primit de la conducerea clubului gugulan acceptul de a se antrena în continuare la Caransebeş, până la găsirea unei echipe.

Sâmbătă, 1 februarie, gugulanii au susţinut un prim joc amical, în compania formaţiei Rapid Buchin, din Liga a V-a, meci încheiat cu scorul de 10-0. Pentru caransebeşeni au marcat Negoescu (3), Poiană (2) şi Gheju, Şandru, Săulescu, Vlăduţi şi Fara – câte un gol.

Miercuri, 5 februarie, gugulanii vor susţine un al doilea amical, în deplasare, la UTA Arad, următorul meci de pregătire fiind programat sâmbătă, 8 februarie, cu Voinţa Lupac-Muncitorul, locul de desfăşurare a jocului nefiind încă stabilit.

Sorin ROGOZ