Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, cu privire la bunurile materiale și la dreptul de proprietate asupra lor, au învățat că adevăratul proprietar al lor este Dumnezeu, Cel ce le-a zidit cu iubire și înțelepciune. Iar atunci când a făcut lumea, ca întreg, precum și fiecare lucru și ființă, Dumnezeu a sădit în ființa lor, după vrerea Sa cea dumnezeiască și atotînțeleaptă, o rațiune, un gând înalt, referitor la scopul sau vocația acestuia.
Sfântul Maxim Mărturisitorul dezvoltă această învățătură despre raționalitatea lumii, arătând că „în fiecare lucru și ființă se ascunde o astfel de rațiune duhovnicească, pe care creștinul trebuie să o descopere”. Calea descoperirii acesteia o constituie asceza creștină, prin care aceste rațiuni devin transparente din lucruri și conduc mintea luminată de credință și eliberată de patima lor spre sensul lor cel mai înalt, spre Dumnezeu, care este Rațiunea supremă.
Lumea și lucrurile ce o alcătuiesc nu este rea, deși prin intermediul ei și al materiei, care constituie substratul ei, se pot lucra păcate și patimi grele. Ea a avut o bunătate originară, care s-a pervertit, s-a întunecat prin păcat, dar, cu toate acestea, este neutră din punct de vedere spiritual. Lumea și lucrurile nu sunt rele în ele însele, ci neutre.
Lucrurile și oamenii sunt, potrivit învățăturii ortodoxe, daruri pe care Dumnezeu ni le scoate în cale, spre exersare duhovnicească. Atunci când ne comportăm față de ele în conformitate cu aceste rațiuni intrinseci, spirituale, descoperim calitatea lor de dar și dăm slavă Dăruitorului. Când, dimpotrivă, le utilizăm egoist și pătimaș, spre împlinirea poftelor noastre personale, atunci întunecăm aceste rațiuni ale lor și facem din lume un loc al răului, un mediu al păcatului.
De aceea, Dumnezeu este adevăratul proprietar. În această calitate, doar El are dreptul de proprietate absolută. Dreptul lui Dumnezeu asupra lor este „un drept natural și absolut”. Omul, care, la rândul lui, este o creatură sau o făptură a lui Dumnezeu, este doar administratorul, intendentul sau iconomul lor. Dreptul său asupra lor este unul relativ, drept de administrare sau chivernisire.
Dumnezeu, adevăratul Proprietar, le-a stabilit inițial o destinație comună. Lumea este un „depozit” încredințat de Dumnezeu omului, pentru a fi folosit în mod comunitar, spre folosul general și spre slava lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază acest adevăr potrivit căruia toate ne-au fost date spre folosul și folosința comună: „ Cercetați, vă rog – spune Sfântul Părinte – iconomia planului divin. Dumnezeu a făcut multe lucruri comune tuturor: aerul, soarele, apa, pământul, cerul, marea, lumina, astrele. Tuturor le-a dat aceiași ochi, același trup, același suflet, o constituție asemănătoare în toate. El a scos totul din pământ, a scos pe toți oamenii din același om, i-a așezat pe toți în aceeași locuință. Dar nimic din toate acestea nu ne-a convertit”.
Așadar, nu numai cele materiale și neînsuflețite ne-au fost date în comun și spre cultivarea și lărgirea comuniunii dintre noi, ci chiar și viața: „Toate le avem de la Hristos”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Existența, viața, respirația, lumina, aerul. Dacă El ne ia ceva din acestea, pierim și murim. Expresiile „al meu” și „al tău” sunt vorbe goale. Ele nu stau pe realități. Dacă spui că a ta este casa, spui o vorbă lipsită de conținut. Aerul, pământul, materia, tu însuți și toate celelalte sunt ale Creatorului. Numai folosința este a ta și nici aceasta nu este sigură.
Sfântul Ioan consideră că proprietatea are la bază un furt, un rapt. „Al meu” și „al tău”, spune Sfântul Părinte, această vorbă rece, care a introdus în lume o infinitate de războaie, a fost alungată de societatea sfântă; membrii ei locuiau pământul ca îngerii cerul; săracii nu invidiau pe bogați, căci nu existau bogați, bogații nu disprețuiau pe săraci, căci nu existau săraci; totul era comun, nimeni nu pretindea că ceea din ce posedă îi aparține ca proprietate. Cedarea averii proprii și amestecarea ei cu alte averi, ca să nu se mai recunoască vechiul ei proprietar, făcea să se evite disprețul bogaților și umilința săracilor.
Spiritualitatea ortodoxă mai face, din acest punct de vedere, încă o distincție, arătând că dreptul de proprietate absolută a lui Dumnezeu este singurul drept primitiv, original. Dreptul de folosință și administrare, acordate oamenilor, sunt drepturi derivate.
Pr. Petru PAICA