Pe urmele ,,Doinei Banatului” şi ale slujitorilor ei


Rodica Dima şi Delia Musunea – două interprete de frunte ale muzicii bănăţene

Rodica Livia Dima s-a născut la 22 mai 1942, în Timişoara. A fost atrasă încă de copil spre muzica populară, apărând pe scenă la serbările şcolare. La vârsta de 9 ani, urcă pe scena Clubului CFR din Timişoara, ca solistă vocală. Pregătirea sa muzicală constă în absolvirea Liceului de Muzică ,,Ion Vidu” din Timişoara, Secţia canto. Profesoara N. Dobrojenski i-a fost prima îndrumătoare în formarea ei ca interpretă. Au urmat lecţii de canto cu Adriana Ciucu şi Gabriela Gunea, soliste ale Operei din Timişoara. Rodica Dima s-a numărat printre primele soliste ale Orchestrei populare ,,Doina Banatului” din Caransebeş, unde şi-a petrecut ucenicia şi unde a avut fericitul prilej de a cânta alături de solişti consacraţi ai cântecului popular din anii 1960: Maria Tănase, Lucreţia Ciobanu, Angela Moldovan, Ion Luican, Maria Lătăreţu, Ion Cristoreanu, invitaţi de onoare ai dirijorului şi directorul orchestrei din Caransebeş, Nicolae Perescu, în turneele de mare răsunet efectuate în întreaga ţară. Revenită la Timişoara, activează ca solistă la Orchestra Clubului 1 Mai, formaţie din care făceau parte 30 de instrumentişti virtuozi şi care era condusă cu pricepere de prof. Ion Odrobot şi Ionel Bogdan. Este renumită pentru valoarea repertoriului şi stilul original de interpretare.

La un festival folcloric de pe Litoral, Rodica Dima a reprezentat Banatul cu această formaţie. Ea a colaborat cu Ansamblul ,,Bororvo” din Iugoslavia, cu care Timişoara a întreţinut ani în şir schimburi culturale. A cântat ca invitată şi în alte orchestre populare din ţară, ca Orchestra populară din Oradea, a Filarmonicii din Arad, sau formaţii din Cluj, Bistriţa şi Zalău, între anii 1979-1989. În 1963 înregistrează la Radio Timişoara primele sale melodii, printre care doina Pe valea Boşneagului şi cântecul Nu ştiu, bade, ce-i cu mine, acompaniamentul aparţinând unei formaţii conduse de violonistul Simion Stan. Din acelaşi an datează şi colaborarea cu Orchestra populară Radio Bucureşti, realizând, sub bagheta dirijorului George Vancu, şi sub îndrumarea lui Gelu Stan şi Moise Belmustaţă, înregistrarea unui valoros repertoriu de cântece, cules de Rodica Dima din satele bănăţene, spaţiu geografic drag inimii sale. Rodica Dima se remarcă şi prin cele patru discuri single şi un disc mare realizat împreună cu soţul ei, virtuozul violonist Virgil Muzur, disc editat de Electrecord în 1983, acompaniaţi fiind de Orchestra populară a Filarmonicii din Arad, dirijată de George Miţin Varieşescu.

Delia Musunea s-a născut la 2 august 1937, în Timişoara. A absolvit Liceul de Muzică, Secţia Canto. Manifestând de timpuriu dragoste pentru muzica populară, Delia Musunea a fost îndrumată spre canto, iar după absolvire, în 1958, devine solistă a Orchestrei populare ,,Doina Banatului” din Caransebeş, împreună cu Ana Pacatiuş, Sonia Vlaicovici, Dumitru Chepeţan. Mai târziu revine în Timişoara, unde cântă ca solistă în Ansamblul Sârbesc şi Ansamblul ,,Banatul”.

Delia Musunea, o solistă cu o voce deosebită, participă la diferite concerte atât în Capitală, cât şi în ţară, apoi într-o serie de turnee în Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. Cele mai apreciate melodii din repertoriul său sunt: Azi e nuntă mare-n sat şi doina Tinereţe ce-am avut. În anii 1972 şi 1973 a realizat înregistrări cu Orchestra populară a Radioteleviziunii, condusă de George Vancu. A înregistrat, în 1972, două discuri.

Pe parcursul anilor a susţinut concerte de muzică populară, în ţară, alături de Ioana Radu, Maria Tănase, Aurelia Fătu Răduţu, cu Orchestra populară ,,Doina Banatului” din Caransebeş, condusă de Nicolae Perescu. A cântat o perioadă şi în Corul Operei din Timişoara. (Va urma)