Ion Hurtupan – la 10 ani de „tăcere”…


Comemorarea ziaristului, publicistului şi scriitorului Ion Hurtupan, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa în nefiinţă, a avut loc în data de 18 noiembrie, în cadrul unei acţiuni culturale, în sala Bibliotecii orăşeneşti din incinta Casei de Cultură din Oţelu Roşu. Au fost prezenţi soţia Angela, precum şi prietenii care l-au cunoscut şi care i-au citit articolele sau l-au ascultat la Radio Reşiţa, sau pur şi simplu l-au apreciat ca om. Realizatoarea acestei manifestări de suflet, prof. Margareta Budriş, prietenă cu familia scriitorului şi ziaristului, a deschis întâlnirea cu un moment de reculegere, iar despre prietenia cu Ion Hurtupan au vorbit părintele Doru Unguraş, Ion Munteanu, prof. univ. dr. Dumitru Jompan şi subsemnatul.

Din discuţiile purtate cu doamna Angela – soţia sa –, care-l descria ca fiind de o modestie deosebită, un mare iubitor de oameni şi iubit fiind de oamenii din jur, am aflat câte ceva despre viaţa celui ce mi-a fost şi mie prieten. Astfel, Ion s-a născut la 8 iulie 1940, în comuna Cireşu, judeţul Mehedinţi. Şi-a petrecut prima parte a copilăriei în familie, până la vârsta de 4 ani. Apoi a fost luat sub ocrotirea Anei Bălteanu, zisă „Găinoane”, împreună cu alţi copii din vecini. Părinţii lor o ajutau la treburile fermei, ea, „Boieroaica”, fiind cea mai bogată din ţinut. „Boieroaicei”, Ion i s-a părut un copil aparte, în sensul că era isteţ şi avea suflet bun, iubea animalele, florile, şi avea mare milă de suferinzi. Ea considera că pe Ion ar trebui să-l ajute, să fie trimis la şcoli, angajându-i un profesor de limbi străine. Făcea Ion treabă cu învăţătura, dar, când îi întâlnea pe copiii ţiganului Savastache, vorbea cu ei ţigăneşte, învăţând această limbă… fără dascăl. Ei, bine, aşa au fost anii lui Ion petrecuţi până când toţi bogătaşii au fost trimişi în Bărăgan. Tatăl lui Ion lucra ca morar la „Boieroaica” şi auzise despre deportare. Atunci, şi-a luat copilul acasă şi a avertizat-o pe Ana Bălteanu ce avea să i se întâmple.

Moş Emanuil – tatăl lui Ion – era tare dârz cu viaţa, dar era un om drept şi avea o bunătate sufletească mascată, suferind în tăcere pentru orice nemulţumire, trăsătură de caracter moştenită şi de copil mai târziu. Primii ani de şcoală i-a făcut în sat, cu bunele şi cu relele unei copilării petrecute în anii de după război. A venit la Oţelu Roşu la vârstă fragedă, unde a urmat Şcoala profesională şi a lucrat la Combinatul metalurgic, timp în care şi-a continuat studiile liceale. S-a căsătorit în 1965, în 23 decembrie, cu o colegă de liceu, Angela Vasi, care era studentă la Matematică, la Facultatea din Timişoara. Din 1965, s-a mutat la Combinatul Siderurgic Galaţi. În 1975, a absolvit Facultatea de Ziaristică la Bucureşti. S-a stabilit la Oţelu Roşu, unde şi-a întemeiat o familie frumoasă, rămânând fidel jurnalismului timp de 21 de ani. A scris pentru ziarul „Timpul” şi a colaborat cu alte publicaţii, redactând articole, reportaje, prezentând istoria locurilor de pe Valea Bistrei şi Valea Timişului, atât în ziare cât şi la radio, fiindcă trebuie spus că a cochetat şi cu radioul şi televiziunea, realizând diverse emisiuni.

La Oţelu Roşu existând un Cineclub, ale cărui baze au fost puse de Paul A. Kovacs şi Emil Mateiaş, ziaristul şi jurnalistul Ion Hurtupan nu a putut sta deoparte, activând cu mult suflet şi multă pasiune şi aici. În ultimii ani ai vieţii, a publicat trei lucrări: „Rezistenţa armată în Munţii Banatului”, apărută în anul 2000, „Boierie de două parale”, în 2001, şi „Gol Drac” – „Petru Mantu”, tot în 2001, dedicată celui mai cunoscut haiduc din Banat, care s-a ascuns în zona Munţilor Poiana Ruscă.

A trecut la cele veşnice la 17 noiembrie 2001, la vârsta de 61 de ani, după doi ani de grea suferinţă, cauzată de unele atacuri cerebrale. A lăsat în urmă o soţie şi trei băieţi, care, la rândul lor, au trei copii, nepoţi de care Ion Hurtupan este cu siguranţă mândru, acolo, în Ceruri. Viaţa lui Ion Hurtupan a fost vulcanică, poate în ciuda faptului că a fost un om de o modestie rară, de o cinste şi o omenie remarcabile; a iubit viaţa şi şi-a iubit semenii.

Despre această manifestare de suflet – „Remember Ion Hurtupan, 10 ani” –, ai cărei organizatori au fost familia acestuia, împreună cu Vicu Cojocariu, realizator – prof. Margareta Budriş, se cuvin numai cuvinte de laudă. Cât despre el, despre Ion Hurtupan, Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

P.S. Sunt mulţumit sufleteşte, ca prieten, că am putut să-l ajut cu maşina, mergând împreună prin judeţul Timiş, atunci când îşi culegea datele despre cartea „Rezistenţa armată în Munţii Banatului”.

Ştefan ISAC