Sfânta Mânăstire ,,Dintr-un Lemn” (II)
Construită pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilităţile, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, această bisericuţă de lemn este lucrată în bârne groase de stejar, încheiate în coadă de rândunică: are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroşată, cu o lungime totală de 13 m, pe o lăţime de 5,50 m şi înaltă de aproximativ 4 m; este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă.
Această bisericuţă este un exemplar deosebit al geniului religios popular din această zonă a Olteniei şi, în cadrul în care este aşezată, adaugă pitorescului un element în plus. Fără această bijuterie în lemn, lucrată de talentaţii meşteri ţărani ai locului, peisajul şi cei cinci stejari seculari de la Mânăstirea ,,Dintr-un Lemn” ar fi lipsiţi de farmec. (La umbra acestor stejari am poposit şi noi câteva minute). Catapeteasma (iconostasul) din 1814, sculptată artistic în lemn de tei, icoanele de lemn care împodobesc bisericuţa la interior, abia întrezărite la lumina străvezie a unei candele sau lumânări plăpânde, conservarea bisericuţei în bune condiţii şi atmosfera de linişte care stăpâneşte peste tot aici, trezesc parcă în suflet un sentiment în plus de recunoştinţă şi veneraţie pentru ,,Ctitorii, monahiile şi surorile sfânt locaşului acestuia, care odihnesc aici şi pretutindeni”, dar şi pentru călugăriţele şi ostenitoarele actuale din această mânăstire, care, asemenea fecioarelor înţelepte, slujesc şi ele în preajma Sfântului Altar, cu întreaga lor fiinţă, pentru prestigiul Neamului Românesc şi pentru a-şi păstra viaţa lor curată şi candelele aprinse pentru întâmpinarea Mirelui-Hristos (Matei 25,1-13).
Icoana miraculoasă a Maicii Domnului, de care este legată înfiinţarea acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu multă veneraţie în iconostasul bisericii mari din incinta principală şi ea reprezintă cel mai valoros obiect istoric şi de artă al Mânăstirii ,,Dintr-un Lemn”. Înaltă de 1,50 m, lată de 1,10 m şi având o înfăţişare foarte veche, această icoană a trezit curiozitatea unor renumiţi cercetători de artă bisericească. În anul 1929, Andrei Grabar, de la Universitatea din Strasbourg, vizitând Mânăstirea ,,Dintr-un Lemn”, a studiat icoana şi a identificat-o ca fiind pictată în secolul al IV-lea, la Mânăstirea Theothokos din Grecia, după Apostolul Luca, de la care, cum spune o tradiţie veche, se mai păstrează trei exemplare la fel ca cea de la Mânăstirea ,,Dintr-un Lemn”.
Prof. I.D. Ştefănescu spune că icoana a fost zugrăvită abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. După părerea altor specialişti mai apropiaţi de noi, A.M. Muzicescu ş.a., icoana pare să fie lucrată înainte de anul 1453, în Bizanţ sau Muntele Athos, după o altă imagine mai veche.
Părerea din urmă este mai plauzibilă, dar felul cum a ajuns la noi rămâne încă învăluit în umbră. Dacă ţinem seama însă de strânsele legături dintre Ţările Române şi Patriarhia de Constantinopol, sau Muntele Athos, ne putem explica mai uşor atât originea, cât şi vechimea ei. Păstrată cu multă sfinţenie, învăluită întotdeauna de acel duh de evlavie specific Ortodoxiei, care se acordă obiectelor sfinte şi miraculoase, căci întotdeauna s-a crezut că ea reprezintă o copie de pe cea mai veche imagine a Maicii Domnului, icoana de la Mânăstirea ,,Dintr-un Lemn” a putut fi adusă aici de un călugăr sau de vreun credincios evlavios român, care, stabilindu-se în pădurile seculare de pe aici, a dat naştere schitului de pe Valea Otăsăului.
Convingerea unanimă a vieţuitoarelor mânăstirii şi a localnicilor din împrejurimi e că aşezarea a luat fiinţă potrivit legendei; păstrarea Icoanei de care este legată această legendă şi faptul că, într-adevăr, dintr-un stejar precum cei existenţi aici se poate uşor clădi o biserică de dimensiunile celei existente, sunt tot atâtea dovezi în sprijinul celor afirmate de Paul de Alep şi de urmaşii săi. (Va urma).
Pagină realizată de Ştefan ISAC
