Biblioteca, o altfel de şcoală



S-a mai încheiat o săptămână plină la Biblioteca Municipală Caransebeş, perioadă în care pragul instituţiei noastre a fost din nou trecut de foarte mulţi copii şi elevi, care împreună cu cadrele didactice au ales, în cadrul proiectului ,,Şcoala altfel”, să ne viziteze şi astfel să afle mai multe despre Bibliotecă.
Astfel, ziua de luni, 27 martie, a debutat cu vizita elevilor de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Caransebeş, coordonaţi de profesorii de psihopedagogie specială Ramona Heler, Ionela Dragu, Nicoleta Groza, Maria Cădariu, Oana Cîrdu, Anamaria Avramescu-Drăniceanu, Daniela Baniu, Bogdan Vuletici şi Emilia Calei. Marţi ne-au trecut pragul copiii de la Grădiniţa P.P. 2, structură a P.N. 1, însoţiţi de Marinela Ştefănigă şi Georgeta Oţet, cei de la P.N. 2 coordonaţi de Bianca Seracin, cei de la P.N. 3 care s-au aflat sub oblăduirea Mihaelei Goanţă, şi elevii de la Clubul Copiilor Caransebeş, cărora le-au fost alături Mariţa Stan şi Elisaveta Ienea. Miercuri am primit vizita micuţilor de la P.P. 2, structură a P.N. 5, care au venit împreună cu Monika Pelin. Joi ne-au vizitat copiii de la Grădiniţa cu Program Normal Jupa, care au fost însoţiţi de Florina Beuca, dar şi elevii de la Şcoala Gimnazială Zăvoi, care au fost coordonaţi de prof. Maria Mălăescu. Vineri, 31 martie, ne-au fost oaspeţi copiii de la Grădiniţa „Sf. Ursula”din Caransebeş, ce le-au avut alături pe Maria Bona, Damaris Marco şi Laura Balan.
În cadrul acestor vizite elevilor le-a fost prezentată oferta de carte a Bibliotecii din Caransebeş, cu accent pe lecturile adecvate vârstei lor, li s-au adus argumente cu privire la necesitatea lecturii permanente în zilele noastre, le-au fost prezentate activităţile desfăşurate de Bibliotecă pentru fiecare dintre ei, fiind totodată încurajaţi să se implice în derularea acestora, iar cei mai mici dintre musafirii instituţiei noastre au putut viziona filme de desene animate care au fost extrem de apreciate.
Aş dori să mulţumesc tuturor cadrelor didactice care au ales să-i îndrume pe copii şi tineri spre această lume minunată reprezentată de Carte şi Bibliotecă.
Mircea MOSCOVICI