Acustica din Catedrala ,,Învierea Domnului”, de nota 10


La iniţiativa părintelui Casian, Corul Catedral ,,Gheorghe Dobreanu” a participat recent la o repetiţie în incinta noii Catedrale Episcopale din Caransebeş – a doua ca mărime din Banat, după cea de la Timişoara –, în vederea descoperirii acusticii din acest lăcaş de cult. Părintele Casian a slujit o parte din liturghie în diferite puncte ale Catedralei, membrii corului dând răspunsurile şi constatând, astfel, acustica deosebită de aici, garanţie a faptului că, pe viitor, în această bijuterie cultică se vor organiza concerte şi concursuri religioase. (Ş. Isac)

Ziua de 26 mai rămâne ca o amintire memorabilă a Corului Catedral ,,Gheorghe Dobreanu” din Caransebeş, care, la iniţiativa părintelui Casian, a participat la o repetiţie în incinta Catedralei Episcopale ,,Învierea Domnului”, în vederea descoperirii acusticii de aici. S-au prezentat piese din repertoriul corului, creaţii ale marilor compozitori consideraţi clasici ai muzicii corale, ca N. Lungu, I. D. Chirescu, Gavril Muzicescu, Gh. Cucu, Gh. Dobreanu, Ciprian Porumbescu. Părintele Casian a slujit o parte din liturghie în diferite puncte ale Catedralei, iar coriştii amintiţi mai sus, dând răspunsurile, au putut să înalţe Numele Domnului şi să se bucure de acustica deosebită din Catedrală, care garantează că în viitor, în această bijuterie cultică, a doua ca mărime din Banat, după cea de la Timişoara, se vor organiza o serie de concerte şi concursuri religioase.

Poziţia centrală a Catedralei, acustica excepţională, soborul de preoţi care slujesc aici, toate ne dau certitudinea că numărul credincioşilor ortodocşi care vor participa la sfintele slujbe va fi din ce în ce mai mare. Mulţumim încă o dată, atât părintelui Casian, pentru această zi memorabilă, cât şi dirijoarei noastre, dr. Oniţa Bodea Truşcă. (Ş. Isac)