Arhive zilnice: 15/12/2016


11 decembrie, Ziua cea mai lungă

Conform rezultatelor finale anunţate de Biroului Electoral de Circumscripţie Nr. 11 Caraş-Severin, în urma scrutinului din 11 decembrie, când românii şi-au ales, într-o zi lungă cât patru ani, viitorii parlamentari, pentru Camera Deputaţilor formaţiunile politice au obţinut următoarele scoruri: PNL – 24,82%, PSD – 49,30%, ALDE – 4,90%, PMP – 7,06%, USR – 3,39%, […]


 Ţara pe care o doare la bască

Atunci când s-a pus problema de scris, în mine au existat întotdeauna două persoane. Într-un fel m-am exprimat în romane, în povestiri ori în piesele de teatru, şi în cu totul alt mod în articolele din ziare, chiar dacă în editorial împrumut, mai mult sau mai puţin, din fiecare. Când […]


Apă şi asfalt în Valea Cenchii

La mijlocul săptămânii trecute, în cartierul caransebeşean Valea Cenchii a fost inaugurat sistemul de alimentare cu apă, după ce, din fonduri de la bugetul local, Primăria a realizat un foraj la adâncimea de 130 de metri. Acesta înlocuieşte minibarajul care exista până acum, şi va deserve aproximativ 400 de case, […]


Bata Marianov – sculptorul care scrie despre o lume anapoda

Joi, 8 decembrie, a avut loc un eveniment important nu doar pentru sculptorul Bata Marianov, ci şi pentru Caransebeş: cunoscutul artist, care, de ani buni, locuieşte în municipiu, şi-a lansat volumul „Coada Dracului” – Cartea înstrăinării, după cum singur subtitrează –, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei. La manifestare […]


„C.D. Loga” are un campus la standarde europene

Cu ocazia recentei inaugurări a Sălii de sport din cadrul Campusului preuniversitar al Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, primarul municipiului, Felix Borcean, a făcut şi o prezentare a celorlalte obiective care alcătuiesc acest complex modern din incinta liceului. Proiectul – a spus edilul – a fost unul extrem de […]


Spitalul din Caransebeş, reabilitat de la temelie, la acoperiş

Conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, făcute cu ocazia inaugurării, săptămâna trecută, a computerului-tomograf de ultimă generaţie, care va echipa Secţia de Radiologie a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, modernizarea unităţii medicale se află permanent în centrul preocupărilor administraţiei locale. În prezent, municipalitatea realizează, din fonduri proprii, acoperişul policlinicii din cadrul […]


Crăciunul, aşteptat cu braţele deschise la Caransebeş

Centrul Civic al Caraansebeşului este deosebit de animat în această perioadă, fiind luat cu asalt de mii de gugulani şi turişti veniţi să vadă Târgul de Crăciun de aici. În cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului, doritorii au ocazia să achiziţioneze cadouri pentru cei dragi dintr-o gamă diversificată de […]


Tinereţe fără bătrâneţe, la Caransebeş

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit joi, 8 decembrie, o festivitate cu dublă semnificaţie: acordarea de diplome unui număr de 16 perechi care au sărbătorit, în 2016, 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, precum şi a titlului de „Cetăţean al municipiului Caransebeş” pentru 72 de tineri care au […]


Sară de Ajun la muzeu

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al Episcopiei Caransebeșului, organizează vineri, 16 decembrie, începând cu ora 16, în Aula Musei Caransebesiensis, spectacolul tradițional de colinde intitulat „Asta-i Sara de Ajun”. Spectacolul va fi susţinut de Corul Episcopiei Caransebeșului, coordonat de […]


Horoscop

Berbec Puteţi să începeţi o activitate nouă, mai ales pe plan social. Sunteţi entuziast şi vă puteţi baza pe sprijinul prietenilor şi al partenerului. Dacă aveţi de luat decizii importante, ţineţi cont de sfaturile unei persoane cu experienţă în acel domeniu. În general, activităţile sociale vă vor face mare plăcere, […]