Spitalul din Caransebeş, reabilitat de la temelie, la acoperiş


Conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, făcute cu ocazia inaugurării, săptămâna trecută, a computerului-tomograf de ultimă generaţie, care va echipa Secţia de Radiologie a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, modernizarea unităţii medicale se află permanent în centrul preocupărilor administraţiei locale. În prezent, municipalitatea realizează, din fonduri proprii, acoperişul policlinicii din cadrul spitalului şi se pregăteşte reabilitarea zonei cantinei aceleiaşi unităţi medicale, lucrări care se ridică la 300.000, respectiv 20.000 de lei.

Pentru anul viitor ne-am propus să demarăm, din fonduri guvernamentale, lucrările care vor avea ca finalitate reabilitarea totală şi modernizarea tuturor secţiilor Spitalului municipal”, a mai spus primarul Felix Borcean.

Bogdan NAUM