Dacă în celelalte provincii româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară până la 1 decembrie 1918 învăţământul a putut fi integrat treptat în sistemul de învăţământ românesc, imediat după acest eveniment epocal, prin intermediul Consiliului Dirigent, în Banat acest lucru nu a fost posibil datorită ocupaţiei sârbeşti şi franceze, care au permis autorităţilor maghiare să-şi desfăşoare în mod nestingherit activităţile de control în toate domeniile.
Abia în momentul când tratatele internaționale ce se negociaseră la Paris au consfinţit Unirea, fie şi doar a unei părţi importante a Banatului istoric cu România, s-au putut instala autorităţile române şi în această provincie. Sosirea primilor jandarmi români, numirea primului prefect român din Banat, în persoana dr. Gheorghe Dobrin, pentru judeţul Caraş-Severin, la 29 mai 1919, şi instalarea în zilele următoare a unor primari şi prim-pretori români în acest judeţ, au impus, printr-o mobilizare politică, schimbări şi în învăţământul bănăţean.
Reamintim faptul că în Banatul grăniceresc nu exista în anul 1918 decât o singură şcoală primară confesională româno-ortodoxă, la Caransebeş, apoi Institutul teologic-pedagogic diecezan, ambele cu limba de predare română, dar cu obligaţii deosebite pentru însuşirea limbii maghiare de către elevi.
Reamintim, de asemenea, faptul că toate şcolile primare din fosta Graniţă militară bănăţeană îşi pierduseră încă din anul 1872 caracterul lor naţional, fiind transformate în şcoli primare comunale, unde limba maghiară era limba oficială în şcoală şi unde mulţi învăţători nu cunoşteau limba maternă a elevilor români quasimajoritari, cu excepţia celor câteva localităţi cu populaţie germană sau slovacă preponderentă: Gărâna, Brebu Nou, Sadova Veche, Şumiţa.
În oraşul Caransebeş, în anul şcolar 1918-1919, cei mai mulţi dintre elevi învăţau la Şcoala primară de stat şi la Gimnaziul maghiar de stat, ambele cu limba de predare maghiară.
Profesorul Sabin Evuţian, primul director român al liceului caransebeşean, mărturiseşte care a fost scopul înfiinţării liceului, unde elevii proveneau în cea mai mare parte din fosta Graniţă militară: „… Copiii grănicerilor… ei au dat grosul an de an, au simţit însă accente străine sufletului lor, în profesori au trebuit să vadă clipă de clipă pe dezrădăcinătorii plăpândelor lor suflete. Pentru că nu o dată li s-a spus că tind să-i crească în spiritul de jertfă pentru patria unitară maghiară, idealul instrucţiei lor”.
În tumultul evenimentelor din lunile mai-iunie 1919, când speranţa de unire cu ţara creştea, chiar pe fondul acceptării că nu întreg Banatul istoric va reveni României, tinerii elevi caransebeşeni au pregătit momentul „naţionalizării” liceului cu mult fast. La 1 iunie 1919, un steag tricolor românesc a fost sfinţit în biserica catedrală. Mulţimea participantă la slujbă s-a îndreptat apoi către liceu, unde tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale au arborat steagul tricolor şi emblema Regatului Român pe clădirea care va adăposti de acum un liceu românesc, botezat atunci „Traian Doda”, în semn de recunoştinţă pentru cel care a militat în timpul vieţii pentru înfiinţarea la Caransebeş a unui liceu românesc întreţinut de foştii grăniceri. Elevii au fost conduşi de către foştii lor profesori de religie şi limba română: dr. Vasile Loichiţa, dr. Dimitrie Cioloca şi dr. Cornel Corneanu, care pe parcursul anilor le insuflaseră speranţa că Banatul se va uni cu ţara şi că limba română va triumfa oriunde în provincie.
Pe tot parcursul lunii iunie 1919, cursurile s-au desfăşurat la şcolile de stat din oraş tot în limba maghiară, profesorii şi învăţătorii refuzând să înţeleagă cursul evenimentelor.
În aceeaşi zi de 1 iunie 1919, elevii au botezat Cercul de lectură română înfiripat încă din toamna anului 1918 cu numele savantului Nicolae Iorga, care presărase pretutindeni în spaţiul românesc sămânţa roditoare a Unirii şi care avea prieteni la Caransebeş, printre ei aflându-se şi dr. Petru Barbu, eliminat din învăţământ pentru sentimentele sale naţionale, eliminare la care a contribuit şi Constantin Burdia.
Profesorii maghiari ai liceului au refuzat să depună jurământul de credinţă faţă de Statul Român şi au părăsit ulterior ţara, iar între 26 iunie-26 iulie 1919 s-a efectuat preluarea liceului, făcându-se inventarierea tuturor bunurilor găsite, mai puţin cancelaria directorului, care a fost preluată de către noul director Sabin Evuţian, la 31 iulie.
La şcolile civile de băieţi şi de fete din oraş au funcţionat până în anul şcolar 1918-1919 doar profesori maghiari, care au refuzat depunerea jurământului de credinţă. Cele două şcoli au fost preluate în luna iulie 1919 de către învăţătorul Gheorghe Neamţu, care funcţionase împreună cu soţia sa ca învăţător la Şcoala primară de stat din localitate, fiind de altfel singurii învăţători români ai şcolii şi singurii care au depus jurământul de credinţă.
Conform împuternicirii date de Consiliul Dirigent în luna iulie 1919, învăţătorul Gheorghe Neamţu a trecut în Patrimoniul Statului Român, prin preluare, şi Şcoala de ucenici industriali şi comerciali din oraş, instituţie care funcţiona chiar în incinta Şcolii primare. Fusese înfiinţată încă din anul 1886 şi, pe parcursul anilor, a pregătit meseriaşi şi comercianţi nu numai pentru nevoile oraşului Caransebeş, eforturile materiale pentru buna sa funcţionare fiind asigurate de către Consiliul comunal local.
Amintim şi faptul că, în toamna anului 1918, învăţătorul Gheorghe Neamţu a constituit, împreună cu alţi învăţători, Sfatul învăţătorilor din Graniţa militară bănăţeană, ca o componentă profesională pusă în slujba Consiliului Naţional Român Central.
Constantin BRĂTESCU
