Eroi de carte, Dembrovschi şi Alexa ,,au pasat” cu caransebeşenii


Volumul ,,110 ani de fotbal în Banat”, semnat de prof. univ. dr. Gheorghe Popa, a fost lansar recent la Caransebeş. În cele 655 de pagini, cititorii pot întâlni portrete ale jucătorilor emblematici pentru această zona a ţării, istorii ale echipelor de legendă din Banat, caricaturi semnate de caransebeşeanul Ştefan Popa Popa’s, versuri şi cântece dedicate fotbaliştilor bănăţeni. Prezenţi la eveniment, doi dintre eroii cărţii – Emeric Dembrovschi şi caransebeşeanul Dan Alexa – au făcut mărturisiri de suflet celor prezenţi în Aula ,,1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului. (C. Senco)

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit joi, 17 iunie, lansarea volumului „110 ani de fotbal în Banat”, ce-l are ca autor pe prof. univ dr. Gheorghe Popa. „Am venit la Caransebeş însoţit de doi dintre eroii cărţii, Emeric Dembrovschi şi Dan Alexa. Volumul pe care vi-l propun cuprinde esenţialul celor mai importante rezultate ale fotbaliştilor din Banat, leagănul fotbalului românesc. Indiferent ce se spune, primul meci de fotbal din ţară potrivit documentelor, s-a jucat la Timişoara, la 25 iunie 1889, între două licee, iar prima asociaţie sportivă a fost înfiinţată la Lugoj, în 1901”, aprecizat autorul.

În cuvântul său, Emeric Dembrovschi, după ce şi-a exprimat bucuria revenirii în oraşul de pe Timiş şi Sebeş, a depănat în faţa asistenţei câteva din amintiri pe care le are de la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, la care a luat parte în 1970. „Fotbalul, pe vremea mea, era mai distractiv, mai spectaculos, acum văd că a devenit mai agresiv, mai pe viteză şi mai pe bani”, a spus cel care a fost catalogat drept cel mai bun fotbalist român la Campionatul din Mexic, la care România s-a confruntat cu Cehoslovacia, Anglia şi Brazilia. „Am fost singura echipă care, atunci, am marcat două goluri în poarta brazilienilor, dintre care unul de mine, şi am fi avut şanse să ne calificăm mai departe. Din păcate, nu aveam experienţa meciurilor jucate în străinătate”, a mai spus Dembrovschi.

La rândul lui, Dan Alexa a mărturisit că se simte onorat că numele lui apare în aceeaşi carte în care se vorbeşte despre cei care au scris istoria fotbalului românesc şi din Banat. „Când am venit la echipa timişoreană de fotbal, chiar dacă sunt bănăţean, am fost primit cu reticenţă, dar după 6 luni am devenit căpitan şi mi-am apropiat şi suporterii. Regret, însă, că nu am reuşit să obţinem încă niciun trofeu cu echipa”, a precizat Alexa, care a recunoscut că e mândru că e caransebeşean şi că, în ciuda oportunităţilor şi ofertelor, a preferat să-şi păstreze, în acte, domiciliul în oraşul de pe Timiş şi Sebeş.

Luând cuvântul, primarul Ion Marcel Vela a anunţat că, în curând, Dan Alexa va primi distincţia de Cetăţean de onoare al Caransebeşului. „Cred că o echipă care să-l aibă antrenor pe Emeric Dembrovschi şi căpitan pe Alexa ar fi capabilă să se califice la Mondiale. Din păcate, în România sunt promovate nonvalorile, şi în politică şi, poate, şi în fotbal”, a mai spus Vela.

În cele 655 de pagini ale cărţii, cititorii se pot întâlni cu portrete ale jucătorilor emblematici, istorii ale echipelor de legendă, caricaturi semnate de caransebeşeanul Ştefan Popa Popa`s, versuri şi cântece pentru fotbaliştii bănăţeni. Volumul, rod al muncii de cinci ani a autorului, poate fi achiziţionată cu 80 de lei.

Carmen SENCO